Apa trece, Piturca ramane (daca se ineaca la Constanta Cocosul Galic)

Tactica Romaniei din meciul cu Franta e desprinsa din miturile cu vrajitorii. Mizam pe fortele naturii, pe puteri oculte, pe noroc si mai putin pe fortele jucatorilor nostri de sticla, gata sa se accidenteze atunci cand bate vantul mai tare sau se loveste mingea de ei. Sistemul de joc al lui Piturca include stropi de ploaie si mocirla, iar asezarea tactica depinde de volumul de apa care cade pe metru patrat. Sa dea Dumnezeu sa ploua, terenul sa fie o orezarie, sa bata crivatul macar pentru o seara, marea sa se reverse peste stadionul din Constanta, orice sa se intample numai sa castigam! Sa ploua si cu pietre, altfel, nu se poate. Sa fie un cataclism, numai asa sa stam linistiti ca vom invinge Franta.

Se pare ca sansele calificarii noastre la Mondiale depind de mistic si nu de Mutu sau Chivu. In loc sa se vorbeasca despre plusul pe care il pot aduce Gabi Muresan si Iulian Tames sau daca Mutu va putea sa salveze Romania si cu mana rupta, se vorbeste despre presiune atmosferica si despre ploaie. Atunci, sa antreneze nationala Romica Jurca si sa isi ia ca secunzi pe cativa oameni de la ANM. Sa deschidem umbrelele pentru cea mai mare ploaie din istoria nationalei si sa vedem oamenii-amfibie ai lui Piturca inecand Cocosul Galic.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:23
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge

19:43
LIVE Inter D'Escaldes - U Craiova, în etapa #2 din Conference League. Oltenii merg pe aceeași formulă în repriza secundă

20:06
Unde se joacă Dinamo - Chindia Clubul a făcut anunțul oficial despre meciul din Cupa României: ce se întâmplă cu abonații

18:59
Mită la ONJN Au încercat să obțină un câștig de 100.000 de euro prin coruperea unui inspector

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri

Citește mai mult
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
LIVE    Inter D'Escaldes - U Craiova,  în etapa #2 din Conference League. Oltenii merg pe aceeași formulă în repriza secundă
Conference League

„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga
16:48

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365
21.10