ATP Cup, noua competiţie pe echipe care va face concurenţă Cupei Davis

​Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP) a prezentat oficial, joi la Londra, noua competiţie pe echipe ATP Cup, care va debuta în 2020 şi va face concurenţă viitoarei Cupe Davis, informează AFP, conform Agerpres.

Cupa Davis, logoFoto: daviscup.com

ATP Cup, urmaşa Cupei Mondiale pe echipe, va regrupa la start 24 de naţiuni, meciurile urmând să se dispute în trei oraşe australiene, între 3 şi 12 ianuarie 2020, cu câteva zile înaintea startului Openului Australiei, premiile totale puse în joc ridicându-se la 15 milioane dolari.

Noua competiţie beneficiază de sprijinul sârbului Novak Djokovic, numărul unu mondial, prezent la conferinţa de presă de la Londra, în calitate de preşedinte al Consiliului Jucătorilor ATP, dar şi de susţinerea altor jucători de top, între care elveţianul Roger Federer, Alexander Zverev şi Dominic Thiem.

Pe lângă premiile în bani, ATP Cup va oferi jucătorilor şi puncte în clasamentul ATP, lucru care reprezintă un avantaj important faţă de viitoarea Cupă Davis, ce se va desfăşura din 2019 după un nou format cu 18 echipe participante, meciurile urmând să se dispute timp de o săptămână, în luna noiembrie, la Madrid.

"Apreciez faptul că ATP Cup va fi o competiţie deţinută de Asociaţia Tenismenilor Profesionişti, de jucători, şi că vor fi oferite puncte pentru clasament. Va fi cel mai bun mod de a începe sezonul. Turneul va aduna numeroase naţiuni, iar pentru mine personal va fi un moment de mândrie că îmi voi putea reprezenta ţara", a declarat Djokovic.

Prima ediţie a ATP Cup va cuprinde o fază a grupelor, în care cele 24 de participante vor fi împărţite în şase grupe de câte patru formaţii, la capătul căreia cele mai bune opt echipe se vor califica în faza cu eliminare directă.

Fiecare întâlnire va cuprinde două meciuri de simplu şi unul de dublu, iar fiecare echipă va putea fi compusă din maximum cinci jucători.

Naţiunile participante vor fi selecţionate în funcţie de poziţia în clasamentul ATP a celui mai bun jucător al lor.

Învingătorii vor fi recompensaţi cu câte 750 de puncte, astfel că ATP Cup se va situa din acest punct de vedere după turneele de Grand Slam (2.000 de puncte pentru învingător) şi cele de categoria Masters (1.000 de puncte), dar înaintea celorlalte turnee din circuitul profesionist.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:59
„Merită să fie acolo” Jucătorul propus de Marius Șumudică la echipa națională: „Din punct de vedere al cifrelor...”

11:17
Bogdan Andone, luat la țintă Atac fără menajamente după victoria lui FC Argeș cu Dinamo: „E o porcărie, nu te ajută cu nimic”

12:12
Zidane, încă un pariu Selecționerul Franței a convocat jucătorul surprizei din Ligue 1: „E interesant și diferit”

10:31
Înlocuitor pentru Ionuț Radu Portarul ales de Gică Hagi pentru „dubla” cu Polonia și Bosnia. Cine se luptă pentru ultimul loc în lot

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
Înlocuitor pentru Ionuț Radu   Portarul ales  de Gică Hagi pentru „dubla” cu Polonia și Bosnia. Cine se luptă pentru ultimul loc în lot
Nationala

Citește mai mult

„Rar vezi așa ceva în România”  Dani Coman,  impresionat de Dinamo:  „Au dat drumul la Playstation”. Cui îi atribuie meritele
Superliga
09:53

„M-am întors din morți”  Sir Alex Ferguson,  destăinuire cutremurătoare!  Salvat de soție și îngrijit de un medic moldovean
Campionate
09:43

VIDEO | Creatură misterioasă la plimbare pe străzile din Pantelimon. Pare șobolan mutant, dar e șobolan de apă, din blana căruia se fac jachete ori căciuli pentru doamne: nutria "de București"
B365
04:00