Carlos Alcaraz, foarte încrezător după debutul la Wimbledon - Ce mesaj a avut pentru Novak Djokovic

Carlos Alcaraz a obținut marți calificarea în turul doi la Wimbledon, după o victorie lejeră în fața lui Jeremy Chardy, scor 6-0, 6-2, 7-5.

Carlos Alcaraz si Novak DjokovicFoto: Emmanuel DUNAND / AFP / Profimedia

Carlos Alcaraz, meci excelent în primul tur la Wimbledon - Roger Federer a fost spectator de lux

Carlos Alcaraz a debutat cu dreptul la ediția din acest an de la Wimbledon și l-a învins pe Jeremy Chardy în doar o oră și 55 de minute.

Liderul ATP a fost extrem de încântat de prestația sa și a transmis că obiectivul său este acela de a câștiga turneul.

Ibericul a fost urmărit din tribune de legendarul Roger Federer, de 8 ori campion la All England Club.

„Sunt foarte mulțumit de nivelul meu de joc, de performanța pe care am avut-o astăzi. Cred că am făcut un meci foarte bun, este ceva care mă va ajuta pentru turul următor, deși obiectivul meu este să câștig turneul.

Acesta este principalul obiectiv pentru mine când vin aici, sunt foarte încrezător în acest moment. Principalul obiectiv pentru mine în acest turneu este să îl câștig.” - a transmis Carlos Alcaraz la conferința de presă.

Spaniolul din fruntea ierarhiei ATP nu s-a abținut să discute și despre rivalul său Novak Djokovic.

„Probabil că îmi urmărește meciurile și observă tot ce fac. Sigur că face acest gen de lucruri, deși nu simt că este 100% concentrat pe jocul meu sau pe meciurile mele.

E ca și cum toată lumea vorbește despre mine, deși îi urmăresc și eu meciurile, desigur, deși nu le văd în întregime. Îmi imaginez că și el va face la fel ca mine.” - a încheiat Alcaraz.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:36
Camerele au surprins totul! FOTO+VIDEO. Ce au făcut Mbappe și Yamal în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

09:55
„Săgeți” la Real Madrid TV Mesajul transmis după ce Mbappe a pierdut Balonul de Aur în fața lui Kane. Nici Barcelona nu a scăpat

10:57
„Nu sunt bine deloc” Gael Monfils, devastat după separarea de Elina Svitolina: „M-a lovit extrem de dur”

10:19
Viral după Balonul de Aur FOTO. Ce a făcut Ionuț Radu după ce a văzut reacțiile fanilor

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
26.10

Citește mai mult

Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”

Monument magnific, mare bulină roșie. Când va fi consolidat Palatul Ministerului Agriculturii, din centrul Bucureștiului. Amintește de castelele de pe Valea Loirei și are Risc Seismic I
B365
25.10