Clubul Farul Constanta a fost dezafiliat

Restantele financiare pe care clubul de fotbal Farul Constanta le avea catre trei dintre jucatorii sai au dus la dezafilierea clubului. Comisia de Disciplina a Federatiei Romane de Fotbal (FRF) a hotarat miercuri dezafilierea clubului constantean, oficialii Farului avand insa la dispozitie trei zile pentru a face recurs.

"Ma asteptam la aceasta decizie, pentru ca nu am reusit sa prezentam dovada reesalonarii datoriei de 60.000 de euro catre trei jucatori. Este vorba de Dragan Gosici, Andrei Rastovaci si Gaston Mendy. Cu Mendy am discutat deja si cred ca vom obtine acceptul sau in privinta reesalonarii. Ramane sa discutam cu ceilalti doi, insa pana acum nu am reusit sa luam legatura cu ei. Speram ca pana vineri sa primim si acordul lor. Avem timp pana vineri sa facem recurs", a declarat patronul Farului, Giani Nedelcu, citat de Mediafax.

Problemele Farului Constanta au inceput in returul sezonului trecut. La finalul campionatului patronul George Bosanceanu a parasit echipa, iar problemele clubului de liga secunda s-au acutizat, in aceasta vara patru dintre jucatori avand posibilitatea sa paraseasca echipa pe gratis.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
08:00
„Confirmăm” Reacția FRF în cazul antrenorului dat afară de Becali după acuzațiile că ar fi lovit un copil

06:45
Obsesia 70% Gică Hagi insistă pe folosofia de joc a lui Mircea Lucescu: „Noi am putut pe Wembley”

23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”

23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
13.11

Citește mai mult

Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365