CSM București, schimbare de înfățișare înaintea noului sezon

Înaintea începerii noului sezon competițional, clubul de handbal CSM București a prezentat noua emblemă care se va regăsi pe echipamentele echipei.

CSM BucurestiFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

CSM București și-a prezentat noua emblemă

Echipa de handbal feminin a clubului CSM București a avut un sezon fantastic, reușind să câștige titlul și Cupa României. Totodată, formația pregătită de Adrian Vasile a ajuns și până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

La nivel de handbal masculin, performanțele nu au fost similare, echipa reușind să încheie Liga Zimbrilor doar pe poziția a 6-a. De asemenea, CSM nu a obținut nici măcar o clasare pe podium în Cupa României, fiind învinsă în duelul pentru locul 3 de Suceava.

Înainte de începerea noului sezon competițional, conducerea a prezentat prin intermediul unui comunicat de presă noua emblemă a clubului, explicând și ce reprezintă.

„CSM București are plăcerea să vă prezinte versiunea actualizată a emblemei clubului. Noul design, modern și dinamic, reflectă ambiția noastră incontestabilă de a ne depăși constant performanțele și de a ne îndrepta mereu spre vârfurile ierarhiilor, poate chiar mai departe, spre stele.

Elementul central al emblemei noastre rămân stelele - simboluri încărcate de semnificații profunde ce ne-au definit identitatea și până acum.

Aceste stele reflectă, în primul rând, tradiția și istoria bogată în realizări a clubului nostru, simbolizând performanțele remarcabile, precum și succesele noastre notabile de până acum.

În același timp, stelele reflectă aspirațiile noastre înalte, ambiția noastră constantă de a ne depăși limitele și de a ne strădui să atingem tot ce este mai bun.

În plus, stelele simbolizează și dedicarea noastră pentru formarea și cultivarea de noi talente. CSM București este un loc unde se nasc și cresc "stele" – sportive și sportivi talentați care își ating potențialul maxim prin muncă, dedicare, spirit competitiv și sprijinul neîncetat al antrenorilor și profesioniștilor din cadrul clubului nostru.

Prin păstrarea stelelor la inima emblemei noastre reînnoite, continuăm deci să onorăm trecutul, să ne exprimăm ambițiile și să ne reafirmăm dedicarea pentru viitor. Aceasta, într-un design modern care reflectă spiritul nostru dinamic și inovator.

Această emblemă actualizată este o reafirmare a misiunii noastre și a angajamentului nostru de a performa la cel mai înalt nivel. Stelele din centrul ei reflectă nu numai trecutul nostru strălucitor, dar și viitorul strălucitor pe care îl vedem pentru CSM București.

Ne mândrim cu această nouă emblemă, așa cum ne mândrim cu fiecare sportiv care poartă culorile clubului nostru.” - a declarat Iulian Pîslaru, directorul general al CSM București.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
LIVE   Chindia - FC Voluntari,  în Cupa României. CFR Cluj, victorie cu Sepsi » U Cluj - Petrolul, duelul zilei
Cupa Romaniei
20:01
LIVE Chindia - FC Voluntari, în Cupa României. CFR Cluj, victorie cu Sepsi » U Cluj - Petrolul, duelul zilei
Citește mai mult

„Rațiu e furios!”  Motivul pentru care  transferul la Fulham ar fi picat!  Englezii vor acum un fundaș de la Bayern
Stranieri
19:33

Uluitorul caz Rădoi  De ce antrenorul nu e o variantă bună pentru nicio echipă de club.  Are o mare problemă
Superliga
12:22

Probleme mari la FCSB  Baciu are la dispoziție doar 15 jucători de câmp pentru  meciul cu FC Argeș!  Care e starea accidentaților
Superliga
17:04

Știri ultima oră
19:33
„Rațiu e furios!” Motivul pentru care transferul la Fulham ar fi picat! Englezii vor acum un fundaș de la Bayern
„Rațiu e furios!” Motivul pentru care transferul la Fulham ar fi picat! Englezii vor acum un fundaș de la Bayern
19:38
„Nu mi-e milă de Kyrgios” Australianul, pus la zid de rivalii din ATP după testul pozitiv la cocaină: „Sunt surprins că s-a întâmplat atât de târziu”

19:05
Mourinho, mesaj emoționant Ce a transmis antrenorul lui Real Madrid după ce Messi s-a retras de la naționala Argentinei

19:54
Deadline Day în TOP 5 Europa Cele mai importante mutări din ultima zi de mercato » Barcelona și-a luat atacant + Manchester City, transfer-record

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Top stiri
„Nu mi-e milă de Kyrgios”  Australianul, pus la zid de rivalii din ATP după  testul pozitiv la cocaină:  „Sunt surprins că s-a întâmplat atât de târziu”
Tenis

Șoc în cazul Man   Cade transferul  „tricolorului” de la PSV la Lazio?! Ce s-a întâmplat
Stranieri
14:37
Șoc în cazul Man Cade transferul „tricolorului” de la PSV la Lazio?! Ce s-a întâmplat
Citește mai mult
Șoc în cazul Man Cade transferul „tricolorului” de la PSV la Lazio?! Ce s-a întâmplat
Deadline Day în TOP 5 Europa   Cele mai importante mutări  din ultima zi de mercato » Barcelona și-a luat atacant + Manchester City, transfer-record
Campionate

FOTO 🌴 Școala cu palmier la intrare e în sector la dl. Negoiță. E fostul sediu al Primăriei S3,  iar copceii exotici sunt cei plimbați prin tot orașul, inclusiv la Unirii
B365
08:05