Cum va aborda Adrian Mutu meciul decisiv cu Germania - Calculele calificării

Cum va aborda Adrian Mutu meciul decisiv cu Germania - Calculele calificării

La distanță de doar câteva zeci de ore, România se va duela din nou cu Germania, de data aceasta la nivelul naționalelor Under 21. Meciul de la Euro 2021 este unul decisiv pentru calificarea din grupă. Adrian Mutu, selecționerul tricolorilor, a discutat despre cum va aborda confruntarea cu puternicul adversar.

Adrian MutuFoto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia

Ce spune selecționerul despre duelul cu Germania

• "Nu am făcut calcule nici la început, nu facem nici acum. Este ultimul meci din grupă, unul important cu o echipă foarte bună. După opinia mea, Germania este o candidată la titlul european, la fel ca şi Olanda.
• Bineînţeles că noi cu o victorie suntem calificaţi. Aşa că mâine jucăm la victorie, ca întotdeauna. Faptul că ei au mulţi jucători născuţi în '98 nu îi face mai puţin periculoşi.
• Aş spune că fizic asta îi face să fie mai puternici decât băieţii noştri. Oricum fizicul nemţilor a fost mereu peste al românilor. Am văzut primele lor două meciuri, am văzut cât de puternici sunt. Aşa că mă aştept la un meci greu" - Adrian Mutu.

Crede că ambele echipe vor juca la victorie

"Cu siguranţă Germania nu va juca la meci egal, va dori să câştige, aşa cum abordează fiecare meci. Va fi greu pentru ambele echipe şi pentru că nu e uşor pentru aceşti copii să joace la trei zile. Dar suntem gata de luptă, vom munci pentru fiecare centimetru de teren, ne vom bate pentru fiecare minge şi suntem gata să jucăm mâine la victorie" - Adrian Mutu.

Despre absențe

"Îi avem pe Adi Petre şi pe Marco Dulca, ei sunt gata să intre în locul celor suspendaţi (n.r. George Ganea şi Marius Marin). Ei sunt gata să intre şi să demonstreze că pot juca la nivel înalt" - Adrian Mutu.

Despre nefolosirea lui Radu Drăgușin

• "Radu e un jucător extraordinar, e încă tânăr. Să nu uităm că a jucat doar câteva minute pentru Juventus. Şi poate dacă era aruncat pe teren de la început, din cauza emoţiilor putea să facă vreo greşeală. Iar pentru el nu ar fi fost bine.
• Dar dacă va fi nevoie, sunt sigur că el va juca şi va da totul. Însă nu trebuie să punem prea mare presiune pe ei, sunt nişte copii, trebuie să se maturizeze.
• Trebuie să fim atenţi ce alegeri facem. Eu câteodată mă bazez pe maturitatea şi experienţa unui jucător, cum e Ciobotariu de exemplu. Dar toţi cei patru fundaşi centrali sunt de valoare apropiată şi mă bucur că am de unde alege", a concluzionat Mutu, citat de Agerpres.

România vs Germania va avea loc marți, de la ora 19:00, urmând să fie LiveText pe HotNews.ro și în direct pe TVR1. Duelul se va disputa pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta și face parte din Grupa A.

Rezultatele României Under 21 la acest turneu final:

România vs Olanda 1-1

Ungaria - România 1-2

De știut:

Primele două clasate din grupe se vor califica la turneul Final 8, care e programat între 31 mai şi 6 iunie, în aceleaşi ţări, Slovenia şi Ungaria.

Vor avea loc marți:

Germania vs Romania

Olanda vs Ungaria

Cum arată clasamentul:

1 Germania 4 puncte (4-1)

2 România 4 (3-2)

3 Olanda 2 (2-2)

4 Ungaria 0 (1-5)

Care sunt calculele calificării:

• Dacă pierdem cu Germania, atunci putem merge mai departe doar dacă Olanda nu bate Ungaria.
• Dacă România și Germania vor remiza, iar Olanda trece de Ungaria, atunci se va ajunge la o egalitate în trei, iar diferența va fi făcută la final de golurile marcate.
• Singura variantă fără complicații și bătăi de cap este victoria cu Germania, indiferent de scor.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:56
Mihai Stoica pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „Așa este, am vorbit cu el”
Mihai Stoica pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „Așa este, am vorbit cu el”
12:57
„Vrem trofeul! N-ar fi nicio surpriză” Trei dintre jucătorii „Generației celor 21” visează să scrie istorie pentru România
„Vrem trofeul! N-ar fi nicio surpriză” Trei dintre jucătorii „Generației celor 21” visează să scrie istorie pentru România
12:51
Carrick, dat afară de United! Clubul din Manchester „a ajuns la concluzia că este necesară o schimbare pentru a ne atinge ambițiile”
Carrick, dat afară de United! Clubul din Manchester „a ajuns la concluzia că este necesară o schimbare pentru a ne atinge ambițiile”
12:31
„Beam bere și mâncam la Mc mult prea des” Fostul câștigător al UCL răspunde criticilor: „Viața e prea scurtă ca să nu faci ce-ți dorești”
„Beam bere și mâncam la Mc mult prea des” Fostul câștigător al UCL răspunde criticilor: „Viața e prea scurtă ca să nu faci ce-ți dorești”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Marele Auchan din Sun Plaza se deschide pe 26 noiembrie, odată cu Primark. Noua locație din Berceni este în locul magazinului Carrefour
B365