Dan Petrescu surprinde: Ce jucător a transferat la CFR Cluj

La o zi după oficializarea venirii lui Dan Petrescu pe banca lui CFR Cluj, ardelenii au anunțat un nou transfer. Este vorba despre "Eroul de la Roma", Juan Emmanuel Culio, care a mai jucat pentru echipa din Gruia în două rânduri.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Suntem bucuroși să vă anunțăm că Juan Emmanuel Culio, jucător cu peste 200 de meciuri în tricoul “alb-vișiniu”, s-a întors în Gruia! În decembrie 2019 Culio a părăsit România din cauza unor probleme personale, iar acum s-a întors să pună umărul la atingerea obiectivelor noastre. Bine ai revenit acasă, Culio!”, a fost mesajul grupării ardelene.

Culio s-a despărțit de CFR Cluj la sfârșitul anului 2019, invocând motive familiale.

El a ajuns prima dată la CFR Cluj în iulie 2007, de la formația din Chile, La Serena, pentru 600 de mii de euro.

Atunci, a evoluat trei sezoane și jumătate, după care în ianuarie 2011 s-a transferat la Galatasaray, contra a două milioane de euro.

În iulie 2017, după 10 ani de când a ajuns prima dată în Gruia, Culio a revenit la Cluj, liber de contract, de la RCD Mallorca.

În total, mijlocașul în vârstă de 38 de ani a evoluat în 225 de meciuri în tricoul ardelenilor, a marcat 28 de goluri și a oferit 33 de pase decisive.

Primele transferuri pentru Dan Petrescu

Ca urmare a revenirii în funcția de director sportiv al clubului CFR Cluj, Bogdan Mara a anunțat transferurile lui Valeriu Bordeianu şi Florin Ştefan (fost la Sepsi), dar și a unui mijlocaș afro-american.

În acelaşi timp, el a precizat că gruparea ardeleană va renunţa la mijlocaşii Anas Tahiri şi Guessouma Fofana şi, posibil, la Alexandru Chipciu şi Iasmin Latovlevici.

Gruparea CFR Cluj a anunţat oficial, marţi, revenirea lui Dan Petrescu pe banca tehnică a echipei campioane, în locul lui Marius Şumudică.

Odată cu demiterea lui Şumudică, patronul CFR Cluj, Nelu Varga, a renunţat şi la o parte din conducere, în frunte cu preşedintele Marian Copilu.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
08:00
„Confirmăm” Reacția FRF în cazul antrenorului dat afară de Becali după acuzațiile că ar fi lovit un copil

06:45
Obsesia 70% Gică Hagi insistă pe folosofia de joc a lui Mircea Lucescu: „Noi am putut pe Wembley”

23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”

23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
13.11

Citește mai mult

Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365