RADU NAUM Dosarul „Edi”

• Hai și cu-un film despre această poveste, că tot e moda producțiilor despre fotbal. Un Netflix. Un
  serial polițist-fotbalist. „Gone Edi”, după „Gone Girl”. Dat dispărut, nu la propriu. Dispărut decizional.
  Mr. Edi, un fel de alt Eddie Murphy în „Beverly Hills Cop”. Doar că acolo era și comedie.

Edi al nostru nu joacă în comedii, știe să zâmbească dar nu-i un maestru al umorului. E omul care pare în stare să
repare o clanță cu seriozitatea cu care a pregătit meciul cu Ucraina. E de o rigoare de speriat. Calculează
tot. Și e un paradox: probabil selecționerul care a vorbit cel mai mult dar de la care am aflat cel mai puțin.

E cel care a întreținut cele mai bune relații cu presa dar de care presa a beneficiat mai deloc. Nu apare la
emisiuni, nu intervine, nu îl vezi în afara acțiunilor oficiale. E un maestru al milimetrării.

Al adaptării funcție de ce are în mână. Iar acum îi are pe toți la mână. Cea mai bună performanță din ultimul sfert de secol cu naționala. Pe care probabil o va părăsi. Dar deocamdată conduce jocul și în absență. Răzvan
Burleanu știe.

În prelungiri

De două ori a rămas în off-side șeful FRF. O dată când a spus că așteaptă răspunsul despre un nou
contract de selecționer înainte de Euro. Pas. Apoi a afirmat că trebuie să dea un răspuns până la finalul
săptămânii care a trecut. Iar pas.

Edward a plecat în concediu. Sigur, au discutat zilele trecute. Dar ce înseamnă asta fără o decizie? Și, de fapt, de ce se prelungește atât? Există zvonuri și există deducții.

Cert e că Iordănescu al II-lea a ales să provoace el prelungirile, după ce FRF, pentru că nu i-a asigurat un
contract imediat după calificarea la Euro, a ratat să închidă „meciul” în timpul regulamentar.

Nemaivăzut

Din ce în ce mai multe voci spun că Edi nu va rămâne. E plauzibil, ba chiar probabil. E limpede că, dacă era hotărât să rămână, ar fi făcut-o până acum. Să nu vrei să continui după un turneu final reușit în acest moment al carierei e cu adevărat o premieră în fotbalul românesc.

Au existat renunțări, chiar a tatălui său după CM 1998, dar după ani de succese. Acum federația îl vrea iar naționala pare a avea un adevărat proiect cu el, omul care a reușit cea mai mare performanță a unei carierei încă proaspete.

Toate elementele s-ar potrivi. Doar că nu. Ceva nu se închide cum trebuie. În ciuda vorbelor bune din ambele
părți, există evident, o problemă. Sau mai multe.

De ce nu

De ce nu ar prelungi? Tocmai pentru că nu i-a propus la timp acestă prelungire. Sau pentru că nu i
s-a pus la dispoziție tot ce a vrut. Sau pentru că știe că nu mai mult de atât nu se poate cu această echipă.
O fi având ea suflet, dar deficitul de fotbal e prea mare.

E clar că ar putea merge în locuri mult mai bine
remunerate. Sau poate că pur și simplu nu mai poate. E un tip care plonjează în rezolvarea problemelor
fără să mai rămână nimic din el în afară.

„Familia are nevoie de mine”, a spus. Mulți or fi crezut că e un pretext sau un alint. Mi se pare, însă, că încearcă să se recupereze pe sine, să se întoarcă la el însuși.

De ce da

De ce ar prelungi? Pentru că rar, cu atât mai rar în fotbalul românesc, cineva reușește să asambleze o echipă care să nască atâta coerență, atât entuziasm și un ocean de speranță. E un eveniment care se produce la decenii și generații distanță.

Edi a devenit o personalitate puternică a fotbalului, dar ar putea fi o legendă dacă merge mai departe în același fel. Dă senzația că poate face din acest fotbal sărac bici și să și pleznească.

Edi ar putea continua și pentru jucătorii de care s-a legat sentimental. Ar putea rămâne și convins de cei mulți dintre cei care contează pentru familia Iordănescu, inclusiv de la etaje înalte ale statului.

Ca Mbappe să rămână în Franța s-a implicat masiv și președintele Macron. Cumva, cu riscul zâmbetelor, în absența unei vedete veritabile în naționala României, Edi a fost un fel de Mbappe pentru noi.

Răscrucea

Suntem într-o situație interesantă, unică. Avem o formulă de succes și suntem pe cale să o pierdem din toate motivele expuse, subiective și obiective. De la înălțimea vremurilor viitoare ele vor fi taxate fără milă.

Și tot așa Edi ar putea rămâne fără să realizeze mare lucru. Cred că știe foarte bine asta. Numai că, gândiți-vă. Ce facem noi toată ziua, bună ziua? Când nu e ceva care arde vorbim și răs-vorbim despre vremurile bune ale fotbalului.

Despre Generația de Aur și Steaua ‘86. Singurele care a creat ceva consistent, memorabil în absolut. S-au săturat și oamenii lor de aniversări de calificări, turnee finale,
goluri. Am ajuns să facem rememberuri cu declarații, scărpinături pe spate, glume piperate.

Mestecăm aceleași povești. Acum există senzația că poate fi creată o alta, ceea ce ar fenomenal. Acest moment e o răscruce a istoriei. Indiferent de ce va alege Edi, ne vom aduce aminte.