FIFA a depus plângere penală împotriva lui Sepp Blatter și a fostei conduceri

Federaţia internaţională de fotbal a anunţat marţi că a deschis o acţiune în justiţie împotriva fostei conduceri şi, în special, a fostului său preşedinte Sepp Blatter, pentru o presupusă gestionare necorespunzătoare a fondurilor, legată de proiectul privind muzeul lansarea FIFA de la Zurich, informează cotidianul L'Equipe.

HotNews.roFoto: Hotnews

După ce a mandatat experţi în vederea realizării unei anchete interne, forul fotbalistic mondial a depus o plângere la Procuratura cantonului Zurich, explicând că a găsit probe privind implicarea directă a lui Blatter, care a condus destinele FIFA între 1998 şi 2015, precum şi a altor persoane, în activităţi dubioase legate de lansarea muzeului respectiv, deschis în 2016, transmite Agerpres.

Costul total al acestui proiect, estimat la 500 milioane de franci elveţieni (circa 460 milioane euro), "putea şi trebuia să fie dedicat dezvoltării fotbalului", conform unui comunicat al FIFA, care a investit 140 milioane de franci elveţieni doar în renovarea clădirii care găzduieşte în prezent muzeul, aflat în centrul oraşului Zurich.

Fosta conducere a FIFA s-a angajat, la rândul ei, să plătească o chirie pentru clădirea respectivă care se va ridica la 360 milioane de franci elveţieni până în 2045.

Conform unui comunicat dat publicităţii de Federaţia internaţională, auditul efectuat de experţi "a relevat o gamă largă de circumstanţe suspecte şi eşecuri în gestionare, dintre care unele pot fi de natură penală şi, prin urmare, trebuie să fie investigate în totalitate de către autorităţile competente".

Sepp Blatter a negat categoric, prin intermediul avocatului său, acuzaţiile pe care i le aduce noua conducere a FIFA. "Acuzaţiile sunt nefondate şi sunt respinse cu vehemenţă", a precizat avocatul Lorenz Erni într-o declaraţie transmisă presei.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:22
România - Polonia LIVE de la ora 21:45, în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului

08:00
„Confirmăm” Reacția FRF în cazul antrenorului dat afară de Becali după acuzațiile că ar fi lovit un copil

10:09
Liga Națiunilor LIVE de la 16:00 » Kosovo - Israel. Programul din grupa României + clasamentul actualizat

09:51
Messi revine pe Monumental Meci de gală în Argentina: a fost făcut anunțul oficial

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
România - Polonia    LIVE de la ora 21:45,  în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Nationala

Citește mai mult

„Ce s-ar fi întâmplat?”  Întrebarea redactorului-șef al GOLAZO.ro, Cătălin Țepelin, a iscat o  dezbatere aprinsă în studio pe „subiectul Drăguș”
Superliga
13.11

Popovici, declarații spectaculoase  Ce spune despre  Cristi Chivu  într-un interviu pentru Inter TV
Înot

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365