Pedepsit de șefi  Răsturnare de situație în cazul lui  Ianis Hagi : „Nu eu l-am trimis la echipa a doua”
Philippe Clement / Foto: Imago

Pedepsit de șefi Răsturnare de situație în cazul lui Ianis Hagi: „Nu eu l-am trimis la echipa a doua”

• Antrenorul scoțienilor de la Rangers, Philippe Clement, a declarat că nu el a decis ca internaționalul român Ianis Hagi (25 de ani) să fie trimis la echipa secundă a clubului.
• Așadar, exilul fotbalistului român pare mai degrabă o pedeapsă aplicată de către conducerea clubului, decât o decizie tehnico-tactică a antrenorului Philippe Clement.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Ianis Hagi s-a întors la Glasgow în această vară, după ce i-a expirat împrumutul la Deportivo Alaves, iar suporterii erau dornici să-l vadă din nou pe Ibrox.

Însă, total surprinzător până în acest moment, jucătorul român a fost trimis să se antreneze cu echipa secundă a clubului

Ianis Hagi, pedepsit de șefi?

Începutul de sezon nu a fost deloc unul ușor pentru Rangers și antrenorul său, Philippe Clement.

Rangers a remizat în campionat cu Hearts, în deplasare, scor 0-0, și a învins-o greu, acasă, pe Motherwell, scor 2-1.

De asemenea, a fost eliminată de Dinamo Kiev în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, scor 1-3 la general.

La scurt timp, suporterii au început să-și arate dezamăgirea și îngrijorarea cu privire la soarta echipei.

„A fost o discuție clară cu Hagi”

Presat de reproșuri și rezultate neconvingătoare, Philippe Clement a recunoscut că nu el a decis ca Ianis Hagi să fie trimis la echipa secundă.

Chiar dacă nu a dorit să dezvolte subiectul, antrenorul belgian a lăsat de înțeles că decizia „exilului” lui Ianis Hagi le aparține șefilor săi.

„V-am mai spus. A fost o discuție clară cu Hagi despre acest lucru înaintea cantonamentului de vară. Todd Cantwell ne-a spus că nu vrea să mai rămână în Scoția și că vrea să plece.

Deciziile sunt luate pentru mine. Vom vedea dacă vom reuși transferuri care vor fi bune atât pentru ei, cât și pentru club. Până acum, nu a fost cazul.

Nu voi intra în detalii. Pot doar să spun că nu e decizia mea (n.r. să fie trimis la echipa a doua). Vă rog, vreau să vorbim despre jucătorii care sunt implicați acum la Rangers”, a declarat Philippe Clement, conform rangersview.co.uk.

Motivul supărării conducerii lui Rangers ar putea fi declarația lui Ianis Hagi, din martie 2024.

Atunci, fotbalistul român se afla la Deportivo Alaves sub formă de împrumut și a declarat că și-ar dori să rămână în Spania pentru mult timp din acel moment, deoarece acesta a fost visul său dintotdeauna.

Ianis Hagi, dorit în Liga 1

În acest moment, trei echipe din Liga 1 și-au exprimat interesul pentru Ianis Hagi, însă șansele de transfer sunt foarte mici.

Rapid a recunoscut prima că l-ar dori pe fiul „Regelui”. La scurt timp, antrenorul celor de la Universitatea Craiova și patronul celor de la FCSB au recunoscut că și ei ar dori un jucător precum Ianis Hagi.

De asemenea, nu poate exclusă din ecuație nici Farul, unde Ianis ar putea fi antrenat din nou de tatăl său.

Rămâne de văzut ce decizie va lua mijlocașul în această ultimă săptămână de „mercato”.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Mișcare neașteptată din partea lui Putin, anunțată de emisarul lui Trump în negocierile de pace. „Moment pe care îl considerăm foarte important”

Știri ultima oră
08:00
„Confirmăm” Reacția FRF în cazul antrenorului dat afară de Becali după acuzațiile că ar fi lovit un copil
„Confirmăm” Reacția FRF în  cazul antrenorului dat afară de Becali după acuzațiile că ar fi lovit un copil
06:45
Obsesia 70% Gică Hagi insistă pe folosofia de joc a lui Mircea Lucescu: „Noi am putut pe Wembley”
Obsesia 70% Gică Hagi insistă pe folosofia de joc a lui Mircea Lucescu: „Noi am putut pe Wembley”
23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
13.11
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Citește mai mult
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate

Ciprian Ciucu vine azi cu vești despre STB. Are conferință de presă la ora 11, împreună cu administratorul judiciar al societății, domnul cu “curățenia de toamnă”
B365