Ianis Hagi, pregătit să revină pe teren - Anunțul antrenorului echipei Glasgow Rangers

​Accidentat grav în urmă cu un an, Ianis Hagi este pregătit pentru revenirea pe teren, iar antrenorul celor de la Glasgow Rangers a anunțat că internaționalul român a fost inclus în lotul pentru meciul cu St. Johnstone (sâmbătă, de la ora 17:00, în etapa a 23-a din Premiership).

Ianis HagiFoto: Steve Welsh / PA Images / Profimedia

Într-un meci din Cupa Ligii Scoției disputat împotriva celor de la Stirling, Ianis Hagi a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior de la genunchiul drept și a fost supus unei intervenții chirurgicale.

De atunci, fotbalistul s-a tot pregătit pentru revenirea pe teren, iar la final de 2022, Ianis a semnat și prelungirea contractului cu echipa de pe Ibrox.

Ianis Hagi, în lotul lui Glasgow Rangers pentru meciul cu St. Johnstone

Michael Beale, antrenorul celor de la Rangers, a afirmat că Ianis nu este încă pregătit pentru a juca 90 de minute, dar a fost inclus în lot și ar putea juca sâmbătă.

„Ianis este un fotbalist tânăr, cu cele mai bune momente ale carierei în fața sa. Românul este o persoană specială în acest grup și are o personalitate puternică. Ianis este foarte iubit la Rangers și ne bucurăm cu toții să-l avem alături de noi” - Michael Beale.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:00
„O strategie clară” Un oficial FRF a dezvăluit planul selecționerului Gică Hagi pentru naționala României

11:31
Hamilton, atac la Leclerc Critici după incidentul din MP al Mexicului: „Când coechipierul acționează împotriva ta...”

10:53
Tchouameni, incident nefericit FOTO. Mingea șutată de starul lui Real Madrid a lovit un copil! Ce a făcut francezul după meci

10:36
„O nedreptate! O vom elimina” Casele de pariuri ar putea fi obligate să vireze o parte din venituri către viitorul sportului românesc

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

Apogeul Epocii de Aur în București: frig, foame și multe calcule greșite. Viață de student la Politehnică, imagini din 1988 cu viitorii ingineri ai țării
B365