LaLiga: Real Madrid, a cincea victorie consecutivă în campionat

Real Madrid a ajuns la 5 succese consecutive în LaLiga. Vicecampioana Spaniei a învins-o pe teren propriu pe Real Sociedad, scor 2-1, asta deși la pauză oaspeții au condus cu scorul de 1-0.

Joselu, Real MadridFoto: PIERRE-PHILIPPE MARCOU / AFP / Profimedia

Real Madrid, „remontada” cu Real Sociedad

Real Madrid este de neoprit în acest start de sezon din LaLiga și are maximum de puncte după primele 5 etape.

Formația antrenată de Carlo Ancelotti a reușit să se impună și în confruntarea de pe Santiago Bernabeu, cu Real Sociedad, în urma unui meci în care oaspeții au condus.

Ander Barrenetxea a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 5 al partidei, iar acesta a fost și rezultatul primei reprize.

În partea secundă, Real Madrid a întors rezultat în doar 15 minute. Mai întâlni Fede Valverde a restabilit egalitatea din pasa lui Fran Garcia (min 46), ca mai apoi Joselu să puncteze din centrarea aceluiași Fran Garcia (min 60).

Scor final 2-1, iar Real Madrid are 15 puncte după primele 5 etape și este lider în LaLiga. Real Sociedad rămâne pe locul 11, cu 6 puncte.

LaLiga, runda 5

Rayo Vallecano - Deportivo Alaves 2-0

Athletic Club Bilbao - Cadiz 3-0

Valencia - Atletico Madrid 3-0

Celta Vigo - Mallorca 0-1

FC Barcelona - Real Betis 5-0

Getafe - Osasuna 3-2

Villarreal - Almeria 2-1

Sevilla - Las Palmas 1-0

Real Madrid - Real Sociedad 2-1

18 septembrie

22:00 Granada - Girona

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:13
Craiova ar putea pierde doi titulari Câștigătoarea Conference League și o formație din La Liga și-au trimis scouterii la meciul cu Egnatia

18:44
Cine transmite la TV Craiova - Egnatia Oltenii caută a doua victorie în Conference League » Unde se vede meciul

16:57
Bornele lui Cristiano Ronaldo Cele mai importante momente trăite de CR7 în cei 23 de ani petrecuți la naționala Portugaliei

17:47
Bîrligea, mesaj pentru Hagi Atacantul lui Frosinone a fost prezent la conferința de presă a italienilor: „Aștept anunțul oficial”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Top stiri
U Craiova - Egnatia    LIVE de la 22:00,  în etapa #3 din Conference League » Oltenii țintesc primăvara europeană
Conference League
12:05

Citește mai mult

Ronaldo se retrage cu scandal  Portughezul  nu l-a anunțat  pe selecționer ce urma să facă, deși era în planurile lui Jesus » Reacția Federației
Campionate
14:35

Prunea, pedepsit de UEFA  Prin comportamentul de la Tiraspol  „afectează reputația” fotbalului și a forului european.  Reacția fostului portar
Conference League
12:30

BREAKING |  Amenințare cu bombă la bordului unui avion de pe Aeroportul Otopeni, pasageri evacuați, celulă de criză activată
B365
10:10