Ministrul italian al Sporturilor: Serie A se poate relua la 20 iunie

Ministrul italian al Sporturilor, Vincenzo Spadafora, a anunţat, joi, că Serie A se poate relua la 20 iunie şi că semifinalele Cupei Italiei ar putea avea loc la 13 iunie, relatează Football Italia.

Foto:

“Am avut o reuniune foarte utilă şi, aşa cum am spus de la început, fotbalul urmează să se reia atunci când se întrunesc condiţiile de siguranţă şi protocoalele sunt aprobate. Italia îşi revine şi este corect ca şi fotbalul să revină pe propriile picioare. Protocolul medical este aprobat şi confirm însă necesitatea absolute a unei perioade de carantină în cazul în care un fotbalist este testat pozitiv. Am primit şi garanţii că procesul testării jucătorilor nu afectează accesul populaţiei generale la testare.

Federaţia m-a asigurat că Planul B (play-off şi play-out) şi Planul C (clasamentul actual) pot fi adoptate în cazul suspendării. Nu este de competenţa mea, ca ministru, să fac asta, federaţia este cea care ia măsurile. Având în vedere toate acestea, putem spune astăzi că sezonul se poate relua la 20 iunie”, a afirmat Spadafora.

El a vorbit şi despre Cupa Italiei: “Sper că de la 13 până la 20 iunie pot termina Cupa Italiei, ar fi un semnal pentru toată naţiunea”.

Serie A s-a întrerupt în martie din cauza pandemiei de coronavirus. Cupa Italiei este la jumătatea semifinalelor, disputându-se prima manşă (Inter – Napoli 0-1, Milan – Juventus 1-1), potrivit News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:00
„Știam că Hagi se simte groaznic” Gestul selecționerului Poloniei după 6-0 cu noi. Ce a spus pentru GOLAZO.ro

09:53
„Hagi ne-a mințit atâția ani” Analiză fără menajamente după Polonia - România 6-0: „Cei mai scumpi jucători ai noștri au fost jaloane”

A dat de pâmânt cu Drăgușin Făcut praf de fostul selecționer după eliminarea din Polonia - România 6-0: „Când aleargă, seamănă cartofi”

09:07
„Să renunțe la tricouri” Gabi Balint a răbufnit după umilința din Polonia: „Nu cred că se bucură că sunt chemați la națională”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Top stiri
Hagi, în istoria neagră a naționalei  „Regele” e  singurul selecționer care pierde primele 3 meciuri oficiale  dintr-un mandat
Nationala
02.10

Citește mai mult

Hagi, întrebat dacă își dă demisia   Răspunsul selecționerului  și mărturisirea făcută: „Durerea e prea mare”
Nationala
00:48

Polonia - România 6-0   „Tricolorii”, demolați la Varșovia!  Lewandowski ne-a adus al treilea eșec consecutiv
Liga Națiunilor

O “cârtiță” precum cele care sapă tuneluri de metrou va ajunge și în Piața Unirii, pe șantierul de la planșeu. De ce e nevoie aici de un TBM
B365