Noi detalii în scandalul momentului la Rapid București

Noi detalii în scandalul momentului la Rapid București

​Aflată în lupta pentru titlu în SuperLiga României, Rapidul se află în prim-plan din cauza unui dosar cu arme și muniții, în care ar fi implicați mai mulți suporteri giuleșteni și președintele Daniel Niculae.

Suporteri ai RapiduluiFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

>> Daniel Niculae, președintele Rapidului, a fost ridicat de forțele de ordine - Detalii din dosar

Pe 14 martie 2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis un dosar împotriva a 16 suporteri ai Rapidului, plus a președintelui Daniel Niculae, cu privire la o speță legată de arme și muniții.

Dintre acestea, trei persoane au fost reținute cu mandate pentru câte 30 de zile, iar împotriva a 13 dintre ei a fost instituit controlul judiciar pentru câte 60 de zile. În schimb, Niculae a fost singurul care nu a avut ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar calitatea sa în cadrul dosarului este aceea de suspect.

La unul dintre suspecți, F.V, au fost descoperite arme cu muniție letală și neletală, motiv pentru care în cazul lui a fost decisă extinderea urmăririi penale, la fel ca în cazul lui A.G și O.D, la domiciliile cărora au fost găsite elemente pirotehnice deținute ilegal.

„Pe 17 octombrie 2023, la nivelul D.G.P.M.B - SERVICIUL GRUPURI INFRACTIONALE VIOLENTE s-a inregistrat procesul-verbal de sesizare din oficiu, întocmit de ofițeri de poliție judiciară din cadrul D.G.P.M.B - SERVICIUL GRUPURI INFRACTIONALE VIOLENTE, cu privire la săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat (...)

Prin ordonanța din data de 17.10.2023 a organelor de poliție s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat.

Prin ordonanța din data de 17.10.2023 a organelor de poliție s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 18.02.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice în ”infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat (...) și producerea, experimentarea, prelucrarea, definirea, transportul, folosirea sau orice altă operațiune cu materii explozive, efectuate fără drept.

De asemenea, prin ordonanța din 21.02. 2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, 4 (patru) infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice pentru U.L, F. V, A. C și O.D, acuzați că ”au acționat și pentru distrugerea suprafeței de joc Arena Giulești prin aruncarea de articole pirotehnice (petarde, fumigene și torțe).

În acest sens la meciurile disputate de către echipa FC Rapid București în data de 09.12.2023 cu Voluntari, 19.01.2024 cu FCU Craiova, 27.01.2024 cu Dinamo București și 03.02.2024 cu Oțelul Galați, suporteri din cadrul Peluza Nord Rapid București au aruncat articolele pirotehnice pe suprafața de joc provocând distrugeri, acțiuni huliganice prin care s-au tulburat ordinea și liniștea publice.

Liderul grupului, în prezent Ungurean Georgian Liviu, discuta probleme cu conducerea clubului favorit, de cele mai multe ori acestea fiind prețul tichetelor, numărul de locuri alocate gruparii, dar și spațiul de depozitare. Pe lângă acestea, exista, ca și în cazul prezent, conflicte intre 'ultras' și conducerea clubului pe anumite motive, cum ar fi prețul prea mare al biletelor sau neimplicarea în susținerea suporterilor prin diferite activități.

În aceasta situație, membrii grupului infracțional găsesc ca 'rezolvare' producerea de distrugeri asupra stadionului prin folosirea de materiale pirotehnice care pot conduce și la suspendarea terenului in vederea prejudicierii clubului și prin amendarea de către federația de fotbal a clubului F.C. Rapid București. Aceste decizii sunt luate de catre liderul grupului, Ungurean Georgian Liviu, zis 'Bocciu'.

Privind în ansamblu activitatea suporterilor de fotbal 'ultras' din cadrul Peluzei Nord Rapid Bueurești, de a folosi în mod excesiv materiale pirotehnice, se constată fără dubiu existența unui mare risc asupra siguranței publice prin utilizarea de materiale pirotehnice.

Aceste materiale pirotehnice pot provoca incendii, vătămări corporale sau chiar decese în rândul spectatorilor sau a personalului prezent pe stadion, precum și distrugeri asupra bunurilor. De asemenea, fumul dens și zgomotul puternic cauzat de folosirea acestora pot crea panică și duce la tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cu toate acestea, în perioada recentă s-a observat o deviere de la acest tipar definit de către Peluza Nord Rapid București, aceștia folosind materiale pirotehnice în mod excesiv la unele meciuri de fotbal fără a exista o rivalitate extremă (ex. FC Voluntari, CFR Cluj).

Aspectul la care se face referire anterior, rezultă și din faptul că suporterii din cadrul Peluzei Nord Rapid București, coordonați de către Ungurean Georgian-Liviu zis ,,Bocciu" aruncă materiale pirotehnice pe gazon cu preponderență în cadrul meciurilor disputate pe teren propriu, respectiv pe Arena Giulești, și mai puțin deplasări, ducând astfel la suspiciunea rezonabilă că grupul urmărește cauzarea de prejudicii asupra suprafeței de joc echipei susținute în vederea obținerii unor eventuale beneficii (ex.: scaderea preturilor biletelor).

În baza acestui conflict, Ungurean Georgian-Liviu zis 'Bocciu' caută o 'răzbunare' față de club, încercând ca la fiecare meci de fotbal disputat pe stadionul 'Giulești' să creeze prejudicii financiare clubului, astfel considerând că suporterii vor obține anumite beneficii așa cum a fost menționat mai sus.” - se arată în dosarul de 58 de pagini întocmit de procurori.

La dosar sunt prezente mai multe înregistrări telefonice și filmul evenimentelor de la mai multe meciuri, începând cu 1 septembrie 2023, înaintea meciului Rapid - Dinamo, disputat pe Stadionul Giulești.

Discuțiile telefonice dintre Liviu Ungureanu și Daniel Niculae înaintea meciului Rapid - FCSB

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, trebuie, nu?! Ia zi-mi, vii cu mine, dacă batem diseară, la doua sute de torțe?

Niculae George-Daniel: ... Da, frate, facem cumva! Cum!?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Daa?! Împarțim, că eu am pus și aseară de la mine și pun mereu și ... lângă mine nu e nimeni și nu pot nici eu să țin în cursă la nesfârșit.

Niculae George-Daniel: Da, mă, găsim! Cum sa nu facem?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da?! Zic, stai, mă că-l sun pe fratele meu, pe Nico. Și ținem amandoi!

Niculae George-Daniel: Normal! Facem, da-le-n ...l

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Punem amândoi câte cinci sute, cinci sute eu, cinci sute (n.r. lei) tu și aia e!

Niculae George-Daniel: Da, nu-i problema!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Că vreau dacă vin aștia să aprindem toată peluza! Ești nebun!?

Niculae George-Daniel: Da, da!

În ziua de 09.03.2024, la ora 13:59:13, discuție între Liviu Ungurean și Daniel Niculae

UNGUREAN LIVIU-GEORGIAN: Da, prezidente!

NICULAE GEORGE DANIEL: Verde!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da?

NICULAE GEORGE DANIEL: Verde, verde!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine, tată!

NICULAE GEORGE DANIEL: La (n.r. și) cincizeci și cinci dăm drumul la imn. Probabil o să intre...pe strofa trei!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Perfect!

NICULAE GEORGE DANIEL: Voi începeți să dați cu ale voastre! Cât durează? Cinci minute! Cât să dureze?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Perfect! Perfect, perfect!

NICULAE GEORGE DANIEL: Da. Nu...nu dă drumul! Si dacă dă drumul, iși asumă... își asumă arbitrul! Dar am vorbit și cu COLȚESCU și a zis, dați, bă, cu ce vreți!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da. Perfect!

NICULAE GEORGE DANIEL: Da?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine, tată!

NICULAE GEORGE DANIEL: Bine. Hai! Doamne ajută!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Hai! Pup! Pup!

NICULAE GEORGE DANIEL: Te pup! Pa, pa, pa! Pa, pa, pa!

În ziua de 09.03.2024, la ora 13:45:58, discuție între Liviu Ungurean și Daniel Niculae

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da, prezidente!

NICULAE GEORGE DANIEL: Ce faci? Te pup!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU:Ce naibii? Pregatiri! Alergături!

NICULAE GEORGE DANIEL: Cred!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU:: E jale mare!

NICULAE GEORGE DANIEL: ...(n.l. - neinteligibil)...

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Tu ce faci?

NICULAE GEORGE DANIEL: Trei ore am dormit!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Eu am dormit două! Nici n-am putut să dorm, am moțăit.

NICULAE GEORGE DANIEL: Și eu la fel! Auzi? Am vorbit cu ION mai devreme. Ăștia... arbitrul îi cheamă... la fără șase minute îi cheamă. Până mai ies ei din vestiar, cam pe la fără cinci minute sunt pe holul ăla acolo, până coboară scările.

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Așa.

NICULAE GEORGE DANIEL: Dăm drumul la... dăm drumul la fără cinci la imn, durează vreo trei și ceva. Că nu lăsăm până ... ai văzut că îi lăsăm la a treia strofă jos și cântă tot stadionul.

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da.

NICULAE GEORGE DANIEL: E OK? E OK?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU:: Păi... e OK! Dar să nu cumva... să nu care cumva să iasă ei, NICO! Că după aia m-o opri și pe mine să opresc meciul!

NICULAE GEORGE DANIEL: Ahh! Deci vrei măi... Păi, stai! Că oricum meciul nu începe până nu ...(n.l. - neinteligibil)...

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, aia e! Păi, aia zic eu! Eu vreau... imnul să-l cântam înainte să iasă ei. Și ei chiar când sunt in gura holului și încep să iasă, atunci să mă desfăsor.

NICULAE GEORGE DANIEL: Deci, câte minute ai nevoie ca să... pentru asta?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, nu știu cât! Cam... Cred că vreo trei, patru, cinci minute.

NICULAE GEORGE DANIEL: Păi ... Arbitrul .. ăsta n-o sa dea drumul la meci dacă vede că...(n.l. - neinteligibil)...

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU:: Păi, asta e ideea! Păi, asta e ideea!

NICULAE GEORGE DANIEL: Nu, nu, nu! Nu-i problemă! Important e să nu dăm în timpul ... când după ce fluieră începutul!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, eu ce spun? Păi, dar eu ce spun? Eu asta... Că nu vreau să opresc meciul! Că ne suspendă.

NICULAE GEORGE DANIEL: Nu! Asculta-mă! Dar dacă... daca nu... Dacă voi dați, începeți dinainte ...

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da.

NICULAE GEORGE DANIEL: Înainte să fluiere el, nu-i nebun să... să înceapă meciul pe petarde! El, n-ai văzut? Că e obligat să oprească! Pe petarde și pe artificii.

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, asta zic! Tu să bagi imnul... înainte să iasî jucătorii! Știi ce zic?

NICULAE GEORGE DANIEL: Păi... da, da, da! Imnul... nu! lmnul îl bag... ies pe ultimul, pe ultima strofă. Ai două minute până să fluiere el. Până să facă ei poze, oricum mai întârzie vreo trei-patru minute! Și dacă ăsta vede că sunt petarde și că sunt fumigene, o sa rămână transmisiunea live și nu da drumul la meci!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, asta e ideea! Să vorbești tu cu el! Să tragă de timp!

NICULAE GEORGE-DANIEL: Hai că vorbesc acuma! Îl sun ... și te sun eu un pic mai...

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Haide! Pentru mine nu-i un impediment! Eu vreau să cântăm imnul, îți dai seama! Dar nu vreau sa înceapă meciul! Că dacă începe meciul, după aia ți-l oprește și am luat suspendare!

NICULAE GEORGE DANIEL: Da, da, da!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Șii nu vreau să fiu ...

NICULAE GEORGE DANIEL: Nu, nu, nu!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Ai înțeles? Asta e ideea! Că in rest...

NICULAE GEORGE-DANIEL: Nu! Atât timp cât se dau astea înainte saă se înceapă...

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Si așa eu cred c-o să dea ... (...) alea de pe la tribuna. Că am înteles că vin pe la meci azi. Și o să dea cu bombe. (...) Tre' să gestionezi bine acolo! Să trimiți o echipa de bodyguarzi ca lumea. Să stea... sa stea pe acolo pe ei!

NICULAE GEORGE DANIEL: De la a doua?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU:Da, noștri, da! Cică vin la meci astăzi și că vor să dea ei cu bombe, să dea cu morții lor!

NICULAE GEORGE-DANIEL: Păi, dar nu e OK! Dacă ei dau cu bombe, îi evacuam!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, asta e și ideea! Dau cu bombe, luați frumos și dați afară din stadion!

NICULAE GEORGE DANIEL: Păi, da! Hai ca vorbesc cu ION și te sun înapoi! Ca să...

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine!

NICULAE GEORGE DANIEL: Să fie... să vedem dacă e clar. Ca...

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine, prezidente!

NICULAE GEORGE DANIEL: Dar ăla n-are voie să dea... N-are voie să dea drumul. Ții?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Pai, eu țin! Că de aia ți-am zis eu că eu vreau sî încep chiar când ies!

NICULAE GEORGE DANIEL: Când ies...

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Că după aia, ei ajung la mijlocul terenului, termin eu și intr-un minut începe meciul, ții?

NICULAE GEORGE DANIEL: Păi da!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Eu mi-am calculat fiecare pas!

NICULAE GEORGE DANIEL: Păi, mi se pare ca la un meci, tu cu FCSB-ul, tot așa! Ați... ați... au stat, s-a întarziat începerea meciului cu vreo două-trei minute! Tot din cauza... torțelor și. ..

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da, păi au dat ei atunci!

NICULAE GEORGE DANIEL: Da. Nu-i problemă! Foarte bine! Dacă dă... atât timp cât nu... nu fluiera arbitrul și nu întrerupe meciul, e perfect!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Luăm decât amenda! Asta e ideea, știi?

NICULAE GEORGE DANIEL: Exact, exact! Exact. Hai ca îl sun și te sun înapoi!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine!

NICULAE GEORGE DANIEL: Il sun pe ION și ...

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine. Bine, mister!

NICULAE GEORGE DANIEL: Hai! Pup!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Pup!

NICULAE GEORGE DANIEL: Pa, pa, pa!

Sursa: Digi Sport

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Dan Șucu, înmărmurit    FOTO.  Cum a fost surprins   patronul Rapidului  la finalul meciului cu U Cluj 
Superliga
31.01
Dan Șucu, înmărmurit FOTO. Cum a fost surprins patronul Rapidului la finalul meciului cu U Cluj
Citește mai mult
Dan Șucu, înmărmurit FOTO. Cum a fost surprins patronul Rapidului la finalul meciului cu U Cluj 
„Este aproape de a semna”     FCSB  pregătește o nouă mutare pe piața transferurilor: „Am vorbit cu MM”
Superliga
31.01
„Este aproape de a semna” FCSB pregătește o nouă mutare pe piața transferurilor: „Am vorbit cu MM”
Citește mai mult
„Este aproape de a semna”  FCSB pregătește o nouă mutare pe piața transferurilor: „Am vorbit cu MM”
Mobilizare peste așteptări    FOTO:  Au intrat buldozerele în   peluzele Nord și Sud de pe stadionul Dinamo.  Tribuna II e deja istorie
Superliga
31.01
Mobilizare peste așteptări FOTO: Au intrat buldozerele în peluzele Nord și Sud de pe stadionul Dinamo. Tribuna II e deja istorie
Citește mai mult
Mobilizare peste așteptări FOTO: Au intrat buldozerele în  peluzele Nord și Sud de pe stadionul Dinamo. Tribuna II e deja istorie
Real Madrid, din nou subiect de glume    FOTO:     Cele mai bune meme-uri  după tragerea la sorți pentru play-off-ul Ligii Campionilor
Diverse
31.01
Real Madrid, din nou subiect de glume FOTO: Cele mai bune meme-uri după tragerea la sorți pentru play-off-ul Ligii Campionilor
Citește mai mult
Real Madrid, din nou subiect de glume FOTO: Cele mai bune meme-uri după tragerea la sorți pentru play-off-ul Ligii Campionilor
Știri ultima oră
11:16
FCSB și Oțelul s-au înțeles GOLAZO.ro are detalii despre negocierile pentru Joao Paulo » Când ar urma să semneze contractul
FCSB și Oțelul s-au înțeles GOLAZO.ro are detalii despre negocierile pentru  Joao Paulo » Când ar urma să semneze contractul
11:43
„Ne distrăm cu FCSB” Valeriu Iftime e mai preocupat de meciul pe care FC Botoșani îl are cu Oțelul Galați, decât cel împotriva campioanei
„Ne distrăm cu FCSB”  Valeriu Iftime e mai preocupat de meciul pe care FC Botoșani îl are cu Oțelul Galați, decât cel împotriva campioanei
11:04
A dat cu el de pământ! Remontada lui Chelsea în fața lui West Ham s-a încheiat cu o bătaie generală, cu Traore, Joao Pedro și Todibo în prim-plan
A dat cu el de pământ! Remontada lui Chelsea în fața lui West Ham s-a încheiat cu o bătaie generală, cu Traore, Joao Pedro și Todibo în prim-plan
11:13
„Nu ne entuziasmăm după 20 de minute” Debutul lui Ouscasse Mendy, analizat de conducerea lui U Cluj: „Are potențial”
„Nu ne entuziasmăm după 20 de minute” Debutul lui Ouscasse Mendy, analizat de conducerea lui U Cluj: „Are potențial”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

„Ai făcut ceva bun!”

Cătălin Tolontan: „Ai făcut ceva bun!”

Cătălin Tolontan: „Ai făcut ceva bun!”
Nole vampirul și Jannik schiorul

Cristian Geambașu: Nole vampirul și Jannik schiorul

Cristian Geambașu: Nole vampirul și Jannik schiorul
Carlos l-a egalat pe Rafa în puterea de a îndura

Cristian Tudor Popescu: Carlos l-a egalat pe Rafa în puterea de a îndura

Cristian Tudor Popescu: Carlos <span>l-a</span> egalat pe Rafa în puterea de a îndura
Scurt despre FCSB

Cătălin Tolontan: Scurt despre FCSB

Cătălin Tolontan: Scurt despre FCSB
Care este adevărata față a FCSB?

Cristian Geambașu: Care este adevărata față a FCSB?

Cristian Geambașu: Care este adevărata față a FCSB?
Charalambous a avut mereu papagal, dar acum nu-i plac papagalii, ci doar „The boss”

Dan Udrea: Charalambous a avut mereu papagal, dar acum nu-i plac papagalii, ci doar „The boss”

Dan Udrea: Charalambous a avut mereu papagal, dar acum <span>nu-i</span> plac papagalii, ci doar „The boss”
Boicotul Mondialului?

Cătălin Tolontan: Boicotul Mondialului?

Cătălin Tolontan: Boicotul Mondialului?
Jocurile Olimpiuce

Radu Naum: Jocurile Olimpiuce

Radu Naum: Jocurile Olimpiuce
Datoria față de Charalambous și Pintilii

Silviu Tudor Samuilă: Datoria față de Charalambous și Pintilii

Silviu Tudor Samuilă: Datoria față de Charalambous și Pintilii
A fost muncă, nu ajutor divin!

Cristian Geambașu: A fost muncă, nu ajutor divin!

Cristian Geambașu: A fost muncă, nu ajutor divin!
Moruțan a început cu stângul la Rapid: îl face needucat pe Dobre!

Dan Udrea: Moruțan a început cu stângul la Rapid: îl face needucat pe Dobre!

Dan Udrea: Moruțan a început cu stângul la Rapid: îl face needucat pe Dobre!
Trump și vestiarul

Cătălin Tolontan: Trump și vestiarul

Cătălin Tolontan: Trump și vestiarul
5 secunde de adevăr

Cristian Geambașu: 5 secunde de adevăr

Cristian Geambașu: 5 secunde de adevăr
Tot mai săraci

Silviu Tudor Samuilă: Tot mai săraci

Silviu Tudor Samuilă: Tot mai săraci
FCSB e eșec sau un club de succes?

Dan Udrea: FCSB e eșec sau un club de succes?

Dan Udrea: FCSB e eșec sau un club de succes?
În genunchi la Zagreb

Cristian Geambașu: În genunchi la Zagreb

Cristian Geambașu: În genunchi la Zagreb
Furnicile galbene

Radu Naum: Furnicile galbene

Radu Naum: Furnicile galbene
Tadici e vânat, la fel FRH?!

Cristian Geambașu: Tadici e vânat, la fel FRH?!

Cristian Geambașu: Tadici e vânat, la fel FRH?!
Ce legătură este între performanța  Dacia și Mircea Badea

Dan Udrea: Ce legătură este între performanța Dacia și Mircea Badea

Dan Udrea: Ce legătură este între performanța Dacia și Mircea Badea
Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?
Top stiri din sport
Probleme mari pe Arc    FOTO:  Dinamoviștii au intrat în stadion   prin noroi și ripostează:  „Mai bine interzicem orice galerie adversă”
Superliga
31.01
Probleme mari pe Arc FOTO: Dinamoviștii au intrat în stadion prin noroi și ripostează: „Mai bine interzicem orice galerie adversă”
Citește mai mult
Probleme mari pe Arc FOTO: Dinamoviștii au intrat în stadion prin noroi și ripostează: „Mai bine interzicem orice galerie adversă”
Mutu se menține în formă     FOTO:  Fizicul de invidiat al „Briliantului”, la    47 de ani
Diverse
31.01
Mutu se menține în formă FOTO: Fizicul de invidiat al „Briliantului”, la 47 de ani
Citește mai mult
Mutu se menține în formă  FOTO: Fizicul de invidiat al „Briliantului”, la   47 de ani
Stipe Perica, out de la Dinamo?     Zeljko Kopic  a comentat situația atacantului croat: „Are câteva opțiuni”
Superliga
31.01
Stipe Perica, out de la Dinamo? Zeljko Kopic a comentat situația atacantului croat: „Are câteva opțiuni”
Citește mai mult
Stipe Perica, out de la Dinamo? Zeljko Kopic a comentat situația atacantului croat: „Are câteva opțiuni”
Alibec a intrat în Guinness Book  Revenit la Farul, atacantul   a egalat recordul lui Claudio Pizarro
Superliga
31.01
Alibec a intrat în Guinness Book Revenit la Farul, atacantul a egalat recordul lui Claudio Pizarro
Citește mai mult
Alibec a intrat în Guinness Book Revenit la Farul, atacantul  a egalat recordul lui Claudio Pizarro
Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
01.02

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %
Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu