Nume uriașe din tenisul feminin cer fuziunea între ATP și WTA

WTA sărbătorește 50 de ani de existență, iar Kim Clijsters (fostă lideră a clasamentului mondial) consideră că este momentul potrivit ca forurile care conduc circuitul masculin (ATP) şi cel feminin (WTA) să fuzioneze.

Kim ClijstersFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Kim Clijsters: „Oamenii cred că ATP și WTA sunt o singură organizație, dar nu este așa”

Preşedinte de onoare a International Tennis Hall of Fame (ITHF), Clijsters crede că o singură organizație ar face sportul mai puternic.

„Mi-ar plăcea să văd o fuziune ATP/WTA? Da, cred că ar face brandul mult mai puternic. De multe ori, oamenii din afara tenisului presupun că este o singură organizaţie.

Ştiţi ce vreau să spun? Că oamenii care nu ştiu prea multe despre tenis spun: 'Oh, da, ATP şi WTA, dar în spate există o unitate'. Dar este departe de a fi aşa.

Sunt atât de mulţi oameni în culise, care sunt toţi orientaţi în aceeaşi direcţie şi care vor să vadă această tendinţă de a face tenisul feminin să crească.

Cât timp toţi avem această mentalitate şi nu este doar o persoană care poate face diferenţa, ci toată lumea împreună ca o unitate puternică, un grup, cred că doar aşa putem ajunge într-un loc în care evenimente combinate să pună acelaşi număr de jucători - femei şi bărbaţi - pe terenurile centrale sau în meciurile de noapte.

Totul are avantaje și dezavantaje, nu? Au fost multe, multe, multe, multe conversații despre cum să facem asta. Și întotdeauna te lovești de un zid în care, știi, nu se întâmplă mare lucru și rămânem doar cu conversații. Și, bineînțeles, mi-ar plăcea să văd că există o singură organizație", a spus ea.” - Kim Clijsters.

Billie Jean King: „Bărbații ne-au respins. Când suntem împreună, turneul valorează mai mulți bani”

În trecut, fuziunea ATP-WTA fusese cerută şi de Billie Jean King, o legendă a tenisului feminin (12 titluri de Grand Slam) şi prima preşedintă a WTA. Aceasta spune că turneele vor face „mult mai mulți bani” în momentul în care această unificare va avea loc.

„Am încercat să fuzionăm în 1968 și 1970, dar bărbații ne-au respins. Întotdeauna am simțit că, dacă am fi împreună, am avea o singură voce și nu mă refer doar la ceea ce putem face pe teren, ci și ceea ce am putea face pentru lume în afara terenului.

Doar din punct de vedere pur comercial, atunci când ai bărbații și femeile împreună, turneul valorează mult mai mulți bani. Cred că trebuie să discutăm asta mai des.

Bărbații spun mereu că sunt atât de mari în ceea ce privește afacerile și totuși ei sunt cei care nu vor ca noi să fim împreună atunci când ar trebui să fim” - Billie Jean King.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:09
Mesaj de la Cristiano Cum a reacționat Ronaldo, după câștigarea Ballon d’Or of All Time, premiul cu sistem de vot controversat

18:41
„Lasă dracu' microfonul!” Fost fotbalist, acuzat de misoginie după atacul la adresa Alexiei Putellas » Comparația cu Harry Kane a aprins spiritele

17:43
Reghe, gata să intervină Tehnicianul FCSB ar vrea să salveze fotbalistul intrat pe lista neagră a lui Becali

18:30
A murit în tragedia din Spania O atletă de doar 24 de ani, printre victimele tragicului accident feroviar

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
14:08

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga
13:06

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”
Campionate
12:08

VIDEO | Insomniac, Negoiță face lobby nocturn pentru AquaVentura: anunță prelungirea gratuității în parcul acvatic din Pantelimon. Nu mai e în slip, dar are cămașă care face ape, ape
B365
28.10