Părinţii plătesc 800 de euro pentru a-şi vedea copiii însoţind jucători la meciuri din Premier League

​718 de lire sterline (797,50 euro) este suma pe care părinţii o plătesc pentru a-şi vedea copiii însoţind jucătorii de la Everton pe teren înainte de începerea meciurilor, scrie BBC, potrivit News.ro.

Copiii insotind jucatorii pe terenFoto: Burnley Football Club

Everton cere cea mai mare sumă, urmată de West Ham (777,50 euro) şi Leicester (666,30 euro).

Majoritatea pachetelor oferite de aceste cluburi cuprinde un echipament (şort, tricou, jambiere), bilete pentru meci, fotografii şi autografe, dar şi însoţirea jucătorilor pe teren înainte de meci.

BBC dezvăluie că Swansea, din a doua ligă, continuă să practice tarife echivalente cu cele ale unui club din Premier League. Clubul galez cere 530,80 de euro, iar copiii beneficiază de patru locuri, o masă şi un concurs de penaltiuri la pauză. Dacă Swansea ar fi în Premier League, ar fi pe locul patru în clasamentul "pachetelor", în faţa lui Tottenham (450 euro).

Copiii nu trebuie să plătească deloc pentru a-i însoţi pe jucători la cluburile Arsenal, Chelsea, Fulham, Huddersfield, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Newcastle şi Southampton, conform BBC.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga