Premier League: Fanii ar putea reveni în tribune în luna octombrie

Suporterii fotbalului ar putea reveni din nou pe stadioane cel mai devreme în luna octombrie, după ce premierul britanic Boris Johnson a anunţat planuri de relaxare a restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, transmite DPA.

Logo Premier LeagueFoto: premierleague.com

Fanii nu au avut acces pe stadioanele engleze de la reluarea primelor două ligi de fotbal, începând cu luna iunie.

''De la 1 august, vom relua spectacolele indoor cu prezenţa spectatorilor, în funcţie de succesul evenimentelor pilot şi vom avea evenimente pilot şi pentru adunări mai mari, precum cele din stadioanele de sport, cu scopul unei redeschideri pe scară largă din toamnă. Din octombrie intenţionăm să aducem din nou spectatorii pe stadioane. Aceste modificări trebuie însă făcute într-un mod sigur vizavi de Covid-19, depinzând de succesul evenimentele pilot'', a declarat vineri Boris Johnson.

Campionatul Mondial de snooker de la Sheffield (31 iulie - 16 august) şi festivalul de echitaţie Glorious Goodwood se numără printre evenimentele pilot la care publicul are acces în mod limitat.

Sezonul 2020/2021 al Premier League va începe în luna septembrie, potrivit Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:21
„Clipa mea de glorie” Jerzy Dudek povestește în interviul GOLAZO.ro fantastica finală de Champions câștigată cu Liverpool în 2005

19:12
Cristian Geambașu Căderea lui Cristiano
Cristian Geambașu Căderea lui Cristiano
19:33
Un nou nume pentru Cluj Arena? Consiliul Județean vrea să scoată la licitație drepturile de denumire: „Am mai putea obţine nişte bani”

18:32
„Cel mai rău moment” Faimosul Dudek, la Varșovia, pentru GOLAZO.ro, despre problemele Poloniei și suferința lui Lewandowski

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Top stiri
Copiii Spaniei vs copiii României!  În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci,  noi ne-am prăbușit,  tot cu cei de la acel turneu
Nationala
15:25

Citește mai mult

Superliga, etapa #12  LPF a publicat programul rundei:  când se joacă  Dinamo - Botoșani, Rapid - Corvinul sau Voluntari - FCSB
Superliga
16:11

„O trădare evidentă”  Doi jurnaliști apropiați de  Cristiano Ronaldo explică scandalul  + Cine va prelua #7 la națională
Campionate
16:31

FOTO | PMB anunță că reface parcul din jurul Arenei Naționale. “Pregătim stadionul pentru UEFA Europa League, trebuie să arate perfect”
B365
07:01