Rafael Nadal: "Djokovic va trebui să se vaccineze dacă doreşte să joace în continuare la nivel înalt"

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a afirmat că rivalul său sârb Novak Djokovic, actualul număr unu mondial, va fi nevoit să se vaccineze dacă doreşte să joace în continuare tenis la nivel înalt, în condiţiile actualei pandemii de coronavirus, informează presa iberică.

Rafael NadalFoto: atpcup.com

Djokovic a afirmat recent că nu vrea ca vaccinarea să devină o condiţie obligatorie pentru a putea călători, atunci când restricţiile vor fi ridicate.

"Personal, mă opun vaccinării împotriva Covid-19 pentru a putea călători. Însă dacă el devine obligatoriu, trebuie să decid dacă îl voi face sau nu", a precizat campionul sârb, luna trecută, în cursul unui videochat live pe Facebook.

Toată lumea e liberă, dar regulile circuitului trebuie respectate

"Nimeni nu poate cere nimic de la cineva. Toată lumea este liberă, însă, dacă faci parte dintr-un circuit, va trebui să urmezi regulile circuitului. Dacă vom fi obligaţi să ne vaccinăm pentru a ne proteja pe noi înşine, Djokovic va trebui să se vaccineze dacă doreşte să joace tenis la cel mai înalt nivel. Toată lumea va trebui să se conformeze", a declarat Nadal într-un interviu acordat cotidianului La Voz de Galicia.

"Dacă ATP sau ITF (Federaţia Internaţională de Tenis) ne vor obliga să ne vaccinăm pentru a juca tenis, atunci va trebui să o facem. La fel cum avem restricţii pentru a nu lua prea multe medicamente, din cauza problemelor evidente legate de dopaj. Este vorba de respectarea regulilor", a adăugat jucătorul iberic, cu 12 titluri cucerite pe zgura de la Roland Garros, informează Agerpres.

Incertitudinea planează în continuare asupra tenisului mondial. Roland Garros-ul a fost mutat în a doua parte a lunii septembrie, Wimbledon-ul a fost anulat, iar US Open-ul se îndreaptă spre o desfășurare undeva în luna noiembrie (posibil în complexul de la Indian Wells).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11