Revine fotbalul și în Spania - Soluția inedită găsită pentru ca sezonul din La Liga să se încheie

​Preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Luis Rubiales, şi cel al ligii profesioniste, Javier Tebas, au ajuns la un acord privind reluarea meciurilor din prima divizie, începând cu mijlocul lunii iunie, informează As.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit acestei înţelegeri, partide vor fi programate în fiecare zi a săptămânii, echipele urmând a evolua o dată la 72 de ore. Astfel, campionatul s-ar putea încheia până la 29 iulie, dată la care UEFA doreşte finalizarea competiţiilor interne.

Meciurile se vor juca fără spectatori după ora locală 18.00, în nordul ţării. În sud, unde temperaturile sunt foarte ridicate pe timpul verii, partidele vor putea începe şi la ora locală 23.00. De luni până vineri, nu se va juca înainte de 19.30.

Acest acord trebuie aprobat de un judecător.

Cluburile spaniole pot intra, începând de luni, în a treia fază de pregătire, înainte de reluarea campionatului, fază care prevede antrenamente în grupuri de până la 14 persoane.

Cotidianul Marca a publicat protocolul sanitar pentru Faza 2 de pregătire. În Faza 0, jucătorii au fost testaţi pentru noul coronavirus şi pentru anticorpi, iar în Faza 1 a fost posibilă reluarea antrenamentelor individuale.

În Faza 2, jucătorii pot folosi vestiarele, sălile de mese şi celelalte instalaţii din cantonament, la jumătate din capacitate. Aceste spaţii vor fi dezinfectate după fiecare folosire.

În această fază, pot începe pregătirea şi arbitrii.

Reprezentanţilor mass-media le este interzis în continuare să asiste la antrenamentele echipelor.

În Faza 3 vor fi permise antrenamentele colective complete.

Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, îşi doreşte ca partidele din primele două divizii, întrerupte de pandemia de coronavirus, să se reia începând cu 13 iunie.

Unsprezece etape de campionat sunt încă de jucat în prima ligă spaniolă, transmite News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:45
Pușcaș mai are de așteptat Revenirea atacantului de la Dinamo, amânată!

15:40
Cristian Tudor Popescu Nu ne-a bătut Ursul

16:54
Lecții de la Popovici Pan Zhanle, despre perioada petrecută în România: „În ultima noastră zi, înainte să ne întoarcem în China, l-am întrebat asta”

16:43
„Toți avem febră musculară” Karlo Muhar, impresionat de Reghecampf: „Este «The Special One»”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Top stiri
„Inima Europei”    FOTO.  Bannerul afișat de  fanii României  la Varșovia i-a impresionat pe polonezi
Nationala
11:34

Citește mai mult

A dat de pâmânt cu Drăgușin  Făcut praf de fostul selecționer după  eliminarea  din Polonia - România 6-0: „Când aleargă, seamănă cartofi”
Nationala
09:53

„Trebuia să iasă Ianis”  Doi ex-atacanți legendari ai lui Dinamo au analizat eșecul cu Polonia:  „Majoritatea antrenorilor  din lume joacă așa”
Nationala
11:07

O “cârtiță” precum cele care sapă tuneluri de metrou va ajunge și în Piața Unirii, pe șantierul de la planșeu. De ce e nevoie aici de un TBM
B365
02.10