Pleacă Rodrygo?  Declarații ambigue  ale brazilianului
Pleacă Rodrygo de la Real Madrid?

Pleacă Rodrygo? Declarații ambigue ale brazilianului

• Real Madrid îi va aduce în această vară pe Kylian Mbappe, liber de contract după despărțirea de PSG, și pe tânărul talent Endrick, de la Palmeiras.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Pe lista de achiziții ar mai putea apărea Alphonso Davies, de la Bayern, iar la plecări se vehiculează mai multe nume.

Unul dintre acestea e cel al lui Rodrygo, care mai are contract cu gruparea de pe „Bernabeu” până în iunie 2028.

Brazilianul a jucat 50 de meciuri în acest sezon, însă a fost integralist în 11 doar dintre ele.

Rodrygo: „Cât timp voi conta în echipă, voi rămâne aici”

Într-un interviu pentru DAZN el a comentat posibilitatea unui transfer: „Se poate întâmpla orice. Eu mai am contract, iar anii pe care i-am petrecut aici au fost o plăcere pentru mine.

Aș vrea să joc mereu la acest club, am mai spus-o, dar vom vedea ce va fi. Din momentul în care voi vedea că nu mai sunt un jucător important, va fi cazul să-mi caut altă echipă. Dar nu cred că e cazul acum și nu vreau să mă gândesc la asta. Mereu am visat să joc aici, e clubul meu favorit, trăiesc un vis, sunt campion… Cât timp voi conta în echipă, voi rămâne aici”.

17 goluri
și 9 pase de gol în 50 de mecirui are Rodrygo la Real Madrid în acest sezon

Rodrygo în Premier League?

Rodrygo a precizat și că se vede jucând în Anglia în viitor: „Premier League e un campionat care încântă pe toată lumea. Nu închid porțile nimănui, dar toată lumea știe că visul meu e să joc la Real Madrid. Se poate vorbi despre orice, însă obiectivul meu este să rămân”.

După ce declarațiile sale au creat rumoare în media și în rândul fanilor campioanei Spaniei, brazilianul a revenit, pe Twitter: „A apărut o situație care mă deranjează, declarațiile mele au fost scoase din context.

Ca să fiu direct, sunt FOARTE fericit că joc la Real Madrid, trăiesc un vis în fiecare zi și nici NU mă gândesc să plec de la clubul vieții mele! Acum trebuie să continuăm să scriem istorie, să câștigăm Liga Campionilor cu numărul 15. Hala Madrid y nada mas”.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

O nouă autostradă prinde contur în Transilvania. În ce stadiu sunt cele patru loturi care trebuie finalizate până în 2028

Știri ultima oră
14:49
Ultimele vești despre Kompany Ce se întâmplă la spital cu antrenorul lui Bayern: cât mai stă internat, ce pauză va lua + ce a spus directorul clubului

14:53
Mutu, favorit să preia România U21 Principalul rival refuză naționala: „Nu mă văd acolo”

13:35
Decizia care interesa mult Superliga! Tribunalul belgian a dat verdictul după ce un club a contestat regula care există și în România

14:01
„Situația se poate schimba repede” Dinamo e pe primul loc, dar Nuno Campos rămâne precaut: „Obiectivul nostru nu este să fim campioni”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10

Citește mai mult

Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365