Roger Federer, despre finala pierdută la Wimbledon după ce a avut două mingi de meci: "Am impresia că am ratat o oportunitate incredibilă. Nu îmi vine să cred"

Roger Federer, despre finala pierdută la Wimbledon după ce a avut două mingi de meci: "Am impresia că am ratat o oportunitate incredibilă. Nu îmi vine să cred"

Tenismanul elveţian Roger Federer, învins duminică în finala de la Wimbledon de sârbul Novak Djokovic, a declarat că are sentimentul că a ''ratat o oportunitate incredibilă'' de a câştiga cel de-al 21-lea său titlu de Grand Slam, scrie Agerpres.

Roger FedererFoto: wimbledon.com

Federer a avut două mingi de meci la 9-8 în setul decisiv, dar le-a irosit pe ambele: ''Am fost fericit şi la 8-8 şi la 9-9. Încerc să văd aspectele pozitive, să iau ca un lucru bun că meciul nu s-a terminat. Dacă aş fi putut alege înainte de meci ca scorul să fie 9-9 în setul cinci, nu era ceva oribil. (...) Dar, e drept, a fost dur să ratez aceste oportunităţi''.

Elveţianul a explicat că e puţin important faptul că a reuşit cu 14 puncte mai mult decât adversarul său şi s-a declarat mulţumit de evoluţia sa din finală.

Federer a comentat şi faptul că Nadal (18) şi Djokovic (16) se apropie de el (20) la numărul de titluri de Grand Slam: ''Este un lucru uriaş. Acum e diferit faţă de anii trecuţi, pentru că această cursă se desfăşoară paralel. Îmi iau motivaţia din diferite lucruri, nu pentru că am doborât recordul de titluri de Grand Slam. (...) Pentru mine contează mai mult să câştig la Wimbledon, să am schimburi frumoase în faţa unui public incredibil, pe terenul central, contra unor jucători cum este Novak. Pentru asta joc''.

Roger Federer (37 ani) a explicat şi cum trece peste eşecul din finală: ''Ca atunci când se face un break - încasezi şi treci mai departe. Încerci să uiţi, să rămâi cu lucrurile bune din meci. Ca în 2008 (finala pierdută în faţa lui Nadal, n. red.), mă gândesc şi îmi spun: 'Nu e aşa de rău, cu toate astea'. Pentru moment te doare, ca orice înfrângere la Wimbledon. Cred că este o stare de spirit. (...) Te poţi simţi dezamăgit, trist sau furios. Nu ştiu ce simt acum, am impresia că am ratat o oportunitate incredibilă. Nu îmi vine să cred''.

Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul mondial şi campionul en titre, a câştigat, duminică, turneul de la Wimbledon, după ce l-a învins, într-o finală istorică, pe elveţianul Roger Federer, cu 7-6 (7-5), 1-6, 7-6 (7-4), 4-6, 13-12 (7-3).

Djokovic şi-a trecut în palmares al cincilea său titlu la Londra, după ce a salvat două mingi de meci, în cea mai lungă finală de la Wimbledon şi, totodată, prima care s-a încheiat cu un tiebreak după 12-12 în setul decisiv. Federer rămâne cu opt titluri de campion la Wimbledon.

Sârbul a obţinut victoria după patru ore şi 57 de minute, finala cu numărul 133 depăşind ca durată fostul record, din 2008, când Nadal se impunea în faţa lui Federer cu 6-4, 6-4, 6-7 (5-7), 6-7 (8-10), 9-7, după patru ore şi 48 de minute.

VIDEO Novak Djokovic, campion pentru a cincea oară la Wimbledon (7-6(5), 1-6, 7-6(4), 4-6, 13-12(3) vs Roger Federer) - Elvețianul a ratat două mingi de meci

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:27
„L-au lucrat la marea meserie!” Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”
„L-au lucrat la marea meserie!”  Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”
22:36
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”
23:30
Accident pe circuit Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol
Accident pe circuit  Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol
22:26
„L-au persiflat!” A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”
„L-au persiflat!”  A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala
18:24

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism
18:45

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11