Roland Garros: Adversară schimbată pentru Ana Bogdan

Caty McNally (57 WTA) s-a retras înaintea meciului cu Ana Bogdan din primul tur de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Ana BogdanFoto: Rob Prange / Zuma Press / Profimedia

Ana Bogdan o întâlnește pe Camila Osorio în primul tur de la Roland Garros

În aceste condiții, Bogdan (63 WTA) o va întâlni în runda inaugurală pe Camila Osorio, ocupantă a locului 86 în ierarhia mondială.

Columbianca a ajuns pe tabloul principal din postura de lucky loser. Camila era principală favorită în calificări, dar a fost învinsă în ultimul tur de rusoaica Mirra Andreeva (16 ani, 143 WTA).

Partida va fi prima a zilei de luni de pe Terenul 4 și va începe de la ora 12:00 (ora României).

De știut:

• Câștigătoarea acestui meci va da în turul doi peste Elise Mertens (favorită 28), după ce belgianca a trecut de slovaca Viktoria Hruncakova (135 WTA, lucky loser), scor 6-1, 6-4.
• România mai este reprezentată la Roland Garros de Sorana Cîrstea (vs Jasmine Paolini / primul tur) și Irina Begu (vs Sara Errani / turul doi).

Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 28 mai - 11 iunie, are premii totale în valoare de 49.6 milioane de euro, iar aceasta este ediția cu numărul 127. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 14 ori câștigător la Paris).

>> Cea mai bună jucătoare a României, în turul doi la Roland Garros - Motorul diesel

>> FOTO 5 ani de la titlul Simonei Halep - Cât s-a schimbat lumea tenisului, dar mai ales complexul de la Roland Garros

>> Imagini spectaculoase - Fanii au luat cu asalt complexul de la Roland Garros în prima zi de concurs

>> FOTO Ion Țiriac alături de fiul său și de Sorana Cîrstea pe Philippe Chatrier

>> Imaginea zilei: Și totuși Serena Williams este „prezentă” la Roland Garros

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:50
Dan Udrea Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

00:12
Tensiuni după fluierul final FOTO: Mihai Stoica, implicat într-un conflict după eșecul de la Bistrița

„Rezultat rușinos” Reghecampf își asumă eșecul cu Bistrița: „M-am hazardat”

23:46
A murit Sir Patrick Stewart Ținea cu o echipă surprinzătoare: „Toți credeau că sunt fan United sau Chelsea”. Ajunsese în conducerea clubului!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
29.10

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”

UPDATE | Liniile 41 și 25 circulă normal, anunță STB. Tramvaiele au fost blocate aproape două ore pe Bd. Timișoara, Str. Brașov și Bd. Preciziei, după ce a picat curentul
B365