Radu Naum Acum se va vedea cât le pasă de România

• Suntem în fața unui hău financiar. Niciodată în timpurile moderne deficitul și îndatorarea țării nu au fost mai mari.

Pentru unii e momentul să devină amnezici. Să nu-și mai aducă aminte cum am ajuns aici, cum s-au împrumutat sălbatic de parcă primeau donații nu bani cu dobânzi colosale, cum reforma statului s-a rezumat la vorbe goale, cum s-a tot impozitat munca (întărind convingerea că e mai bine să fii leneș sau evazionist) dar au fost scutite marile averi, cum pensiile speciale au devenit și mai speciale după măriri și cum salariile au crescut fără a fi corelate cu competența.

Spre exemplu acest flagrant paradox: profesorii au venituri mai mari ca niciodată în timp ce educația e la cel mai jos nivel, scoțând pe bandă rulantă analfabeți funcțional, cetățeni nongravitaționali care cred că pământul e plat și pravoslavnici convinși că totul se rezolvă cu o cruce din creștet până la glezne (sau până unde te lasă imobilitatea spinală, rezultat al sedentarismului cronic). Citim și facem sport la coada UE.

A venit un nou președinte, să le rezolve el pe toate!

Noi? Așteptăm bagheta magică. PSD, PNL? Nici o responsabilitate pentru tot ce se întâmplă. Primul lucru pe care l-au spus noii-vechi ai celui mai votat partid (cel mai votat pentru că suveraniștii erau dezorientați între partidulețele lor, iar Ponta nu-și luase încă inima-n dinți) a fost să nu se dea vina pe ei. Propun să se dea vina pe groenlandezi. Sigur au făcut ei ceva.

Trenul dezmățului de care fug acum cei care l-au organizat are un pasager de lux: sportul. De fapt, nu e sportul în sine, suferind și el de nepotisme, habarnisme și secarea resursei umane, ci cei care cheltuiesc în numele lui.

Între „liniile roșii” stabilite de PSD este cea care pretinde ca nu care cumva să se atenteze la bugetele locale.

De altfel, asta va fi mantra acestei societăți atomizate: nimeni nu va vrea să dea drumul nici unui sfârc de la sânul generos al statului. Cu atinsul bugetelor locale nu e ca și cum ele ar fi o ființă căreia dacă îi tragi o palmă o resimte tot organismul.

Nu există bugete locale ca și cum ar fi un George Georgescu. Există unele care sunt bine articulate și altele care cheltuie fără noimă. Chiar și în cadrul unei unități administrative există linii de finanțare corecte, necesare și există mofturi. Cum ar fi sutele de milioane de euro injectate anual în echipele profesioniste susținute de primării și consilii județene. Eficiența acestei gropi cu bani?

Priviți unde se află echipele pe bani publici din fotbal și care e relevanța internațională a celor din handbal (printre cele mai bogate din lume), baschet și din tot felul de astfel de construcții artificiale.

Să ne uităm la handbalul feminin

La noi a fost instrumentată răsucirea perfectă a principiilor performanței sănătoase. Bani gârlă din cei plătiți de contribuabili sunt folosiți pentru loturi pline de străini sau străine în vreme ce baza sportului, a mișcării fizice, deci a sănătății naționale, a ajuns la un nivel dramatic.

Să ne uităm la handbalul feminin. Între 1999 și 2010, când multe jucătoare de lot evoluau în străinătate, naționala a obținut un argint mondial, un bronz european plus alte trei prezențe în semifinalele marilor întreceri.

În ultimii ani, de când cu frenezia atragerii pe salarii uriașe a jucătoarelor străine, echipa care poartă numele țării s-a clasat între locurile 11 și 13. Mai e ceva de demonstrat, de comentat despre lipsa de noimă și chiar de patriotism ale acestor cluburi pline de banii noștri?

Păi, de aici ar trebui să se înceapă cu eficientizarea. Câteva sute de milioane dintre cei aruncați pe fereastră pe echipe artificiale, plus alte sute din construcția de stadioane ca să ne aflăm în treabă, iată o bună parte din ce e de recuperat ca să nu ajungem falimentari.

Nu se poate? La Buzău s-a putut. De pe azi pe mâine. Iar Nicușor Dan, fost primar al Capitalei, știe exact despre ce vorbesc. CSM ratează glorios calificarea în elita Europei de 7 ani în ciuda a 30 de milioane de euro cheltuite de atunci.

Nu se mai poate cu acest dezmăț

Am auzit de la Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, că nu prea e de unde să se taie. Ei, uite că e! Acum sportul și cei care pretind că mor de grija lui au ocazia să arate că le pasă de spațiul ăsta în care trăim cu toții și care arată acum ca după o petrecere cu farfurii sparte și lăutari beți.

Nu trebuie să-și doneze bijuteriile și alte obiecte de preț cum au făcut sud-coreeni pentru a-și salva țară în colaps. Trebuie doar să înțeleagă că nu se mai poate cu acest dezmăț. Sau trebuie făcuți să înțeleagă.

Închiderea acestei uzine care poluează bunul simț ar fi o dublă victorie. O dată că s-ar salva bani, a doua pentru că așa s-ar ajunge la investiții de nivel mai mic dar corecte în educația prin sport a copiilor, la fel de importantă ca dezvoltarea intelectuală.

Par vorbe din altă galaxie, dar noi suntem cei care am părăsit planeta normalității. Avem un corp firav și un cap mare. Cu care începem să ne dăm de toți pereții.