Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Meciuri amânate în Spania  Federația a luat decizia în privința partidelor din  Cupa Regelui  ca urmare a tragediei feroviare
Campionate
28.10

Programul etapei #16 din Superliga  LPF a stabilit datele și orele pentru  prima rundă a returului  din sezonul regulat
Superliga
27.10

„Sancțiunea nu e o soluție”   LPF intervine  în scandalurile de rasism, după ultimele incidente din Liga 1: „Nu putem spune că am evoluat”

Riposta lui Campos  Antrenorul lui Dinamo îi răspunde lui Șumudică, după valul de critici:  „Felul meu de a fi se bazează pe educație”

A murit Răzvan Apostolescu  Realizatorul emisiunii  „Fotbal minut cu minut”  avea 66 de ani. A intervievat personalități legendare
Diverse

Vești despre Musi și Pușcaș  Ce se întâmplă cu  absenții din atacul lui Dinamo

Imagini șocante din Turcia   VIDEO.  Bătaie în toată regula după Galatasaray - Fenerbahce:  „Zgârie și trag de păr ca femeile!”

alt-text
Campionate
27.10

Internetul nu i-a iertat FOTO. Cele mai bune meme-uri după Gala Balonului de Aur 2026. Lamine Yamal și Kylian Mbappe, în centrul ironiilor

Camerele au surprins totul! FOTO+VIDEO. Ce au făcut Mbappe și Yamal în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

„Săgeți” la Real Madrid TV Mesajul transmis după ce Mbappe a pierdut Balonul de Aur în fața lui Kane. Nici Barcelona nu a scăpat

  • 1
  • ...
  • 9
  • 10
  • 11
  • ...
  • 472