Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Rotaru nu pierde timpul  Finanțatorul Craiovei anunță întăriri pentru sezonul următor:   „Avem minimum 4 ținte  pe fiecare post”
Superliga
24.05

„Am crezut că e o glumă”    Bernardo Silva,  șocat de ce i-a cerut Pep Guardiola: „Mi-a dat o sarcină specială”
Campionate

Russell, pole în Canada  Pilotul britanic   va pleca primul  în cursa principală, după succesul de la sprint și tensiunile de la Mercedes. Cum arată clasamentul
Formula 1

Rayo a ratat Europa!  Formația lui   Andrei Rațiu  nu a prins ultimul bilet pentru Conference League » Care e ultima speranță a echipei lui Inigo Perez

Barcelona, campioana Europei    VIDEO+FOTO:   Victorie spectaculoasă în fața lui Lyon, în finala   Ligii Campionilor,  la fotbal feminin
Fotbal feminin

Incendiu pe Arena Națională     VIDEO.  Incident la   concertul lui Max Korzh  de pe cel mai mare stadion din România. 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Diverse

De ce are nevoie Dinamo  Andrei Nicolescu a analizat sezonul „câinilor”:   „Trebuie să facem asta”  » Ce l-a impresionat la meciul cu U Cluj
Superliga
23.05

alt-text
Superliga
23.05

Kopic e cu gândul la baraj Antrenorul lui Dinamo anunță ce va face în timpul meciului crucial dintre FCSB și Botoșani

Alibec, derapaj șocant Atacantul Farului i-ar fi înjurat pe copiii care au venit să-i ceară autograf: „Duceți-vă în ... mea!” » Explicația jucătorului

U Cluj - Dinamo 1-1 Cele două formații și-au împărțit punctele frățește într-un meci fără miză

  • 1
  • ...
  • 105
  • 106
  • 107
  • ...
  • 473