Ștefan Neda
Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.
Citește mai multSunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.
Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.
După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.
După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.
„Era opusul lui Deac” Daniel Pancu, despre plecarea vedetei aduse cu surle și trâmbițe în 2025: „Chiar nu-i vedeam utilitatea”
Citește mai mult
Hermannstadt a câștigat! Decizia luată de FIFA după ce sibienii n-au primit cei 1,3 milioane de euro pentru Ianis Stoica. Ce riscă Estrela
Citește mai mult
U Cluj și CFR, ca Milan și Inter? Rivalele ar putea împărți același stadion din sezonul viitor » Varga: „Pe toți îi scutim, numai pe CFR nu?!”
Citește mai mult
„Emoții pe care nu credeam că le pot avea” VIDEO. Adrian Iencsi, despre Mircea Lucescu: „Mi-a schimbat modul de a gândi” + Cum vede lupta la titlu
Citește mai mult
Țintă clară pentru Răzvan Marin Obiectivul setat de mijlocaș, după ce Rațiu l-a eliminat din Conference League: „Trebuie!” + Moment inedit la finalul meciului
Citește mai mult
„Dacă îi reînnoim contractul lui Chivu?” Președintele lui Inter, anunț important despre viitorul antrenorului român: „Singurul lui defect”
Citește mai mult