Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Florin Gardoș revine  Cu ce echipă   ar fi semnat  fostul fundaș de la FCSB + cât a plătit pentru a fi eligibil
Liga 2
13.12.2025

„E o minune”   Cine e jucătorul care   l-a cucerit  pe patronul FCSB: „Mingea vine la el parcă are magnet! Cum să nu-i prelungesc contractul?”
Superliga

Cum s-a adaptat Musi la Dinamo    Costin Curelea  a identificat elementul care a făcut diferența între FCSB și formația lui Kopic: „L-a ajutat mult”
Superliga
12.12.2025

Octavian Popescu, pe drumul lui Musi?   Un fost jucător important de la FCSB   îl sfătuiește  să plece pe tânărul mijlocaș: „Nu ai timp să te adaptezi în 45 de minute”
Europa League

Prima finalistă de la CM 2025    Surpriză imensă  în prima semifinală a turneului final de handbal feminin
Handbal

FCSB - Rapid  Campioana a pus în vânzare   biletele  pentru ultimul meci din 2025 » Prețurile și indicațiile clubului

„Suporterii nu pot fi manevrați”    Emil Grădinescu,  despre mesajul de susținere din partea fanilor FCSB: „Are legătură cu libertatea de exprimare”
Diverse

alt-text
Superliga
12.12.2025

„Vine la prima echipă” Juniorul care l-a impresionat pe patronul de la FCSB: „Face fentă ca Hagi” + Laude pentru Mihai Toma

Formula 1
12.12.2025

„Nu sunt la nivelul meu” Lewis Hamilton, răspuns dur după criticile primite în urma sezonului modest de la Ferrari: „Niciunul n-a făcut ce am făcut eu”

Întăriri puternice la FCSB Ce transferuri plănuiește campioana pentru pauza de iarnă: „Un jucător de ax” + Care e situația lui Kevin Ciubotaru

  • 1
  • ...
  • 154
  • 155
  • 156
  • ...
  • 431