Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Tătărășanu intră în agribusiness  Ferma fostului portar, parteneriat cu   un retailer imens
Diverse
27.06.2025

Ofertă pentru Rareș Ilie  Ultimele detalii despre  transferul fotbalistului dorit și de   Rapid
Stranieri

România U21 - Japonia U21 43-33  „Tricolorii” și-au încheiat aventura la   Mondialul U21 de handbal masculin  » Pe ce loc au terminat
Handbal

„N-am fost singur”     Cătălin Cîrjan,  după ce n-a fost convocat pentru Euro U21: „Vreau să demonstrez cine sunt”
Nationala

„O probă necesară”    David Popovici,  prima reacție după bronzul cucerit la 50m liber: „Nu sunt cel mai mare fan, dar e un instrument bun”
Înot

Din nou în România  Un triplu câștigător de Grand Slam vine la   Concord Iași Open!  Când se desfășoară turneul
Tenis

Transfer ratat pentru Chivu?  Fotbalistul care a impresionat la   Euro U21  s-ar fi înțeles cu un gigant! Pe câți ani ar putea semna
Campionate

alt-text
Campionate
27.06.2025

Giroud revine în Europa Atacantul francez și-a reziliat contractul cu Los Angeles FC » Cu ce club va semna

Superliga
27.06.2025

Pace între Craiove Mihai Rotaru îi dă dreptate rivalului Mititelu: „Sunt de acord! Va fi haos la Federație”

Marian Huja pleacă de la Petrolul A semnat pe 2 ani cu noua echipă! Câți bani vor încasa ploieștenii

  • 1
  • ...
  • 167
  • 168
  • 169
  • ...
  • 334