Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Caz șocant în România  Poliția a intervenit, după ce un cal, evaluat la 20.000 de euro,   a murit de epuizare  la finalul unui concurs!
Alte sporturi
26.05.2025

Întâlnire surpriză    Gigi Becali și Nicușor Dan  au ajuns față în față: „Iertați-mă pentru câte v-am făcut!”
Diverse

Poli Iași - Metaloglobus 1-1    Egal nesperat  pentru bucureșteni, în turul barajului pentru menținere/promovare în Liga 1
Superliga
25.05.2025

Arsenal este campioana Europei   Britanicele au învins Barcelona în finala   Ligii Campionilor  la fotbal feminin
Fotbal feminin

Xabi, oficial la Real Madrid   „Los Blancos” au   confirmat  sosirea tehnicianului spaniol » Când are loc prezentarea oficială
Campionate

Craiova a luat Cupa de Tineret  Oltenii au învins Chiajna în finală!   Cine a fost eroul  + când se joacă Supercupa cu FCSB
Cupa Romaniei

Pleacă de la Parma?    Cristi Chivu,  înaintea meciului decisiv cu Atalanta: „Trebuie să acceptăm realitatea”
Stranieri

alt-text
Superliga
25.05.2025

Schimbări masive la Craiova Mitriță și alți 7 jucători importanți sunt gata să plece din Bănie!

„N-am adus o rezervă” MM Stoica, despre ultimul transfer de la FCSB: „E detașat mai bun” + cine l-a propus

PSG a câștigat Cupa Franței Parizienii s-au impus lejer în finala cu Reims și pot reuși o triplă istorică

  • 1
  • ...
  • 187
  • 188
  • 189
  • ...
  • 333