Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

U Craiova, reacție rapidă  Ce spune clubul din Bănie despre  decizia  Comisiei de Disciplină în cazul lui Reghecampf
Superliga
14.10

„Craiova nu mă surprinde”  Antrenorul lui Getafe, înaintea duelului din Conference League:  „E suficient să vezi stadionul”
Conference League

„E război!”   Televiziunea lui Real Madrid,  atac furios după suspendarea primită de Vinicius
Campionate

„7 injecții sunt sinucidere curată”  Fostul jucător din La Liga  a reapărut după 10 ani  cu dezvăluiri șocante

Decizie în cazul lui Reghe  Comisia de Disciplină a FRF,  verdict oficial!  Ce se întâmplă cu antrenorul de la FCSB

Totti, impresionat de Chivu  Legenda celor de la AS Roma sare în apărarea românului:  „Un antrenor de mare clasă”
Stranieri

S-a retras în secret?  ITIA anunță ce s-a întâmplat cu  unul dintre cei mai spectaculoși  tenismeni din lume
Tenis

alt-text
Liga 2
14.10

„Au venit investitori la club” Detalii de ultimă oră despre lupta Stelei pentru dreptul de promovare

Ofertă uriașă pentru Hindrich Un club important din Europa a pus pe masă o avere pentru portarul României: „Este adevărat”

Liga Campionilor
13.10

Seara recordurilor Viking a intrat în istoria Ligii Campionilor: 72 de secunde! + Nici Atletico nu s-a lăsat mai prejos

Citește mai mult
Seara recordurilor Viking a intrat în istoria Ligii Campionilor: 72 de secunde! + Nici Atletico nu s-a lăsat mai prejos
  • 1
  • ...
  • 18
  • 19
  • 20
  • ...
  • 472