Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Kovacs, delegat la baraj   Cu o săptămână înainte de finala Ligii Campionilor, arbitrul se va afla la centru pentru partida   Poli Iași - Metaloglobus
Superliga
24.05.2025

„Și-au dat pumni” ca-n filme    FOTO:    Szczesny și Lewandowski,  scene de Oscar la pregătirea dinaintea ultimului meci al sezonului
Campionate

„Mă bazez pe flerul lui Lucescu”    Mihai Stoichiță  e optimist înainte de meciul cu Austria: „Nu mă gândesc decât la un rezultat pozitiv”
Nationala

Napoli, scudetto #4    Titlu decis în ultima etapă  din Serie A! Conte, primul tehnician campion cu 3 echipe

„A stricat meciul!”    Dan Petrescu,  iritat de arbitraj și la un meci fără miză: „Să dai un astfel de cartonaș...”
Superliga
23.05.2025

„Un vis îndeplinit”    Alexandru Stoian  a prins aripi după golul cu CFR: „Trebuie să mă impun la FCSB!”

Korenica ratează Supercupa    FOTO:  Mijlocașul kosovar   a fost eliminat  cu FCSB, după o intrare dură

alt-text
Superliga
23.05.2025

Decisiv în 19 de secunde! VIDEO: Puștiul Stoian a marcat cel mai rapid gol al sezonului după o acțiune-fulger reușită de FCSB în Gruia

Moment șocant în Brazilia VIDEO. Interviul lui Coutinho a fost întrerupt de focuri de armă

Calificarea, în pericol România, campioana mondială en-titre, învinsă de Ciad la CM 2025! Meci decisiv cu Franța

  • 1
  • ...
  • 189
  • 190
  • 191
  • ...
  • 333