Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Încă un patron contestă decizia LPF  Se alătură patronului de la FCSB în disputa pentru   drepturile TV:  „Cum să faceți așa ceva?!”
Superliga
10.11.2025

Când va avea Craiova alt antrenor  Rotaru și Felgueiras au stabilit   variantele  pentru înlocuirea lui Rădoi: „Un profil la care nu vă așteptați”

Messi, mesaj pentru Barcelona    FOTO:  S-a pozat pe Camp Nou și a făcut marele anunț:   „Sper că voi putea reveni și nu doar pentru a-mi lua rămas bun”

RĂDOI NU MAI E ANTRENOR LA CRAIOVA!    Rotaru a făcut anunțul:  „Aseară și-a luat la revedere de la jucători”

„Fac altă echipă”  Dezamăgit de FCSB, Gigi Becali   anunță noul plan:  „Și așa e compromis anul”

„Ați plătit ca să mă vedeți”  Rațiu se pregătea să arunce de la margine când Vinicius a intrat în   conflict cu fanii  lui Rayo Vallecano
Campionate

Lautaro, răspuns pentru Chivu  Replica atacantului după ce antrenorul român i-a transmis   să zâmbească  mai mult

alt-text
Superliga
10.11.2025

A decis bine Politic? Cum răspunde fotbalistul de la FCSB criticilor și comparației cu Alex Musi: „Nu-mi place să trăiesc cu regrete”

Cutremur la Craiova! Mirel Rădoi și-a anunțat jucătorii că demisionează după eșecul cu UTA Arad

Diverse
09.11.2025

Alegerea lui Daniel Ghiță Fostul kickboxer și deputat PSD strânge semnături pentru un candidat la Primăria Capitalei: „Nu m-a dezamăgit niciodată”

  • 1
  • ...
  • 218
  • 219
  • 220
  • ...
  • 474