Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

„Trebuie să ne ridicăm nivelul”    VIDEO.  Olaru a șters deja cu buretele golurile cu U Cluj:   „Vrem 3 puncte la Basel!”
Superliga
01.11.2025

4 titulari, pe lista neagră  Avertismentul patronului FCSB:   „Să le fie frică”  + ce spune despre Olaru: „I-am făcut pofta”

„Sper să schimb eu tendința”  Fostul jucător de la Roma și Real Madrid, convins că   rasismul  le pune piedici antrenorilor de culoare: „Câți vezi în primele 5 ligi?”
Campionate

Olaru s-a întors!    VIDEO.   „Dublă” de senzație cu U Cluj:   voleu de mare clasă  + „cadou” incredibil 

FC Bacău, reclamată la FRF  Motivul pentru care Șelimbăr   vrea să câștige la „masa verde”  duelul din Liga 2
Liga 2

„Nu l-am înțeles”  MM, surprins de decizia lui   Edi Iordănescu  + Charalambous, ofertat de Legia Varșovia
Stranieri

Sabău ajută FCSB  Fostul tehnician al lui U Cluj i-a spus campioanei   unde trebuie folosit Thiam : „Acolo dă cel mai bun randament”
Superliga
01.11.2025

Sabău ajută FCSB Fostul tehnician al lui U Cluj i-a spus campioanei unde trebuie folosit Thiam: „Acolo dă cel mai bun randament”

Citește mai mult
Sabău ajută FCSB Fostul tehnician al lui U Cluj i-a spus campioanei unde trebuie folosit Thiam : „Acolo dă cel mai bun randament”
alt-text
Superliga
01.11.2025

U Cluj - FCSB 0-2 Olaru MVP în victoria care duce campioana la granița Top 6

Citește mai mult
U Cluj - FCSB 0-2 Olaru MVP în victoria care duce campioana la granița Top 6
alt-text
Campionate
01.11.2025

Balotelli, reacție acidă Mesajele fostului atacant de la Genoa, după ce Șucu l-a dat afară pe Patrick Vieira

Citește mai mult
Balotelli, reacție acidă Mesajele fostului atacant de la Genoa, după ce Șucu l-a dat afară pe Patrick Vieira
alt-text
Campionate
01.11.2025

Moment unic pentru Cristiano Jr VIDEO. Fiul lui Ronaldo a marcat primul gol pentru Portugalia U16

Citește mai mult
Moment unic pentru Cristiano Jr VIDEO.  Fiul lui Ronaldo a marcat primul gol pentru Portugalia U16
  • 1
  • ...
  • 225
  • 226
  • 227
  • ...
  • 474