Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Nsimba la FCSB, zero șanse?  De ce  ar fi imposibil  schimbul spectaculos anunțat de Becali
Superliga
07.10

„Dezgustător”  Marius Șumudică, șocat de un  incident petrecut pe o stradă din Cluj:  „Credeam că e civilizație. În București n-am pățit asta”

„Nu e normal ce s-a întâmplat”  Baciu, despre lucrul care  l-a deranjat cel mai mult la FCSB:  „Nu mi s-a părut corect față de mine”

Baciu, derapaj în direct  Antrenorul a aruncat cu jigniri după plecarea de la FCSB:  „E un căcăcios!”

„Asta îmi reproșez”  Baciu face dezvăluiri după plecarea de la FCSB.  Ce spune despre imixtiunile lui Becali  + Critici pentru MM Stoica

Angelescu, replică pentru LPF  Oficialul giuleștenilor, după ce secretarul general a spus că  Rapid e un club „de cartier”:  „Aberant”

Tensiuni la Real Madrid   Mourinho nu l-a iertat pe Mbappe  pentru gestul sfidător făcut după accidentare. S-a lăsat cu insulte
Campionate

alt-text
Campionate
07.10

Jucător din La Liga, arestat Fotbalistul a ajuns pe mâna Poliției după ce a fost acuzat de violență domestică

Moment jenant la retragerea lui Messi FOTO. Ce a apărut pe cer la spectacolul cu drone dedicat argentinianului » 80.000 de oameni au huiduit copios

Nationala
07.10

Decizia lui Hagi Selecționerul și-a stabilit viitorul după cele patru eșecuri consecutive din Liga Națiunilor

Citește mai mult
Decizia lui Hagi Selecționerul și-a stabilit viitorul după cele patru eșecuri consecutive din Liga Națiunilor
  • 1
  • ...
  • 22
  • 23
  • 24
  • ...
  • 473