Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

„Cel mai bun din România”   Dan Petrescu , despre varianta de atacant pentru echipa națională
Nationala
15.03.2025

„Cel mai bun din România” Dan Petrescu, despre varianta de atacant pentru echipa națională

Citește mai mult
„Cel mai bun din România”  Dan Petrescu , despre varianta de atacant pentru echipa națională
„La Dinamo a fost protejat”   Andrei Nicolescu, mesaj ferm pentru  Antonio Bordușanu : „Trebuie să se dea «cu capul de pereți»”
Superliga
15.03.2025

„La Dinamo a fost protejat” Andrei Nicolescu, mesaj ferm pentru Antonio Bordușanu: „Trebuie să se dea «cu capul de pereți»”

Citește mai mult
„La Dinamo a fost protejat”  Andrei Nicolescu, mesaj ferm pentru Antonio Bordușanu : „Trebuie să se dea «cu capul de pereți»”
„El le face pe toate” Mihai Stoica, laudă pentru Olaru: „ Cel mai bun jucător  cu care am lucrat”. Lângă cine vrea să-l vadă în teren
Superliga
15.03.2025

„El le face pe toate” Mihai Stoica, laudă pentru Olaru: „ Cel mai bun jucător cu care am lucrat”. Lângă cine vrea să-l vadă în teren

Citește mai mult
„El le face pe toate” Mihai Stoica, laudă pentru Olaru: „ Cel mai bun jucător cu care am lucrat”. Lângă cine vrea să-l vadă în teren
U. Craiova - U Cluj 3-0  Oltenii încep  play-off-ul  cu un succes categoric
Superliga
14.03.2025

Swiatek, în semifinale la Indian Wells  Jucătoarea poloneză luptă pentru primul titlu din 2025. Adversara ei este  revelația anului  din tenisul feminin
Tenis

Chelsea transferă un adolescent Londonezii plătesc  47 de milioane de euro  pentru un jucător de 17 ani. Când va ajunge în Anglia
Campionate

Regula U21, promovată FRF a făcut „ 11”-le ideal  al tinerilor jucători din Liga 1 » Cine prinde postul de „titular”

alt-text
Formula 1
14.03.2025

Start de sezon în Formula 1 Rezultatele primelor sesiuni de antrenament din Australia » Leclerc, lider, Norris, pe podium. Cum s-a descurcat Hamilton

Liga Campionilor
14.03.2025

Marciniak rupe tăcerea Arbitrul polonez face dezvăluiri despre faza controversată de la Atletico - Real Madrid: „Nu este deloc adevărat”

Vassaras cere respect Mesajul șefului CCA înainte de play-off: „Arbitrii sunt oameni și pot comite greșeli”

  • 1
  • ...
  • 234
  • 235
  • 236
  • ...
  • 333