Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

FCSB - Lyon  Informații importante  pentru suporteri. Ce trebuie să știe fanii care merg la Arena Națională » S-au vândut toate biletele!
Europa League
06.03.2025

„Am fost superiori” Luis Enrique, după înfrângerea în fața lui Liverpool: „Fotbalul poate fi  nedrept ” » Reacția lui Arne Slot
Liga Campionilor

Liga Campionilor  Inter și Bayern , foarte aproape de „sferturi”. Liverpool și Barcelona s-au impus la limită și sunt favorite la retur. Tabloul complet
Liga Campionilor
06.03.2025

Liga Campionilor Inter și Bayern, foarte aproape de „sferturi”. Liverpool și Barcelona s-au impus la limită și sunt favorite la retur. Tabloul complet

Citește mai mult
Liga Campionilor Inter și Bayern , foarte aproape de „sferturi”. Liverpool și Barcelona s-au impus la limită și sunt favorite la retur. Tabloul complet
Crețu, surpriza lui Lucescu?  Mihai Stoichiță și Andrei Vochin, despre  posibila convocare  la națională a fundașului de la FCSB
Nationala
05.03.2025

Mbappe, invizibil cu Atletico  Cifre foarte slabe pentru starul lui Real Madrid, în meciul din  Liga Campionilor . Care ar putea fi motivul
Liga Campionilor
05.03.2025

Mbappe, invizibil cu Atletico Cifre foarte slabe pentru starul lui Real Madrid, în meciul din Liga Campionilor. Care ar putea fi motivul

Citește mai mult
Mbappe, invizibil cu Atletico  Cifre foarte slabe pentru starul lui Real Madrid, în meciul din Liga Campionilor . Care ar putea fi motivul
Indian Wells   România are 3 jucătoare  pe tabloul principal. Care sunt adversarele din primul tur pentru Begu, Cîrstea și Cristian
Tenis

„Magia fotbalului”   Mikel Arteta , despre victoria scor 7-1 pe terenul lui PSV, în Liga Campionilor. Ce record a stabilit Arsenal
Liga Campionilor
05.03.2025

„Magia fotbalului” Mikel Arteta, despre victoria scor 7-1 pe terenul lui PSV, în Liga Campionilor. Ce record a stabilit Arsenal

Citește mai mult
„Magia fotbalului” Mikel Arteta , despre victoria scor 7-1 pe terenul lui PSV, în Liga Campionilor. Ce record a stabilit Arsenal
alt-text
Superliga
05.03.2025

„E depășit băiatul ăsta” Ilie Năstase, replică dură la adresa lui Marius Șumudică: „Nu prea are treabă cu antrenoratul”

Citește mai mult
„E depășit băiatul ăsta”   Ilie Năstase , replică dură la adresa lui Marius Șumudică: „Nu prea are treabă cu antrenoratul”
alt-text
Europa League
05.03.2025

Homawoo îi dă ponturi lui Lyon Fundașul lui Dinamo a vorbit în presa din Franța despre FCSB: „Acesta este punctul lor slab”

Afectat de războiul din Ucraina Paulo Fonseca se scuză, după ieșirea la adresa arbitrului, la meciul Lyon - Brest + Riscă o sancțiune uriașă

  • 1
  • ...
  • 239
  • 240
  • 241
  • ...
  • 333