Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

„Asta a mai rămas”  Andrei Nicolescu , chestionat de Kopic cu privire la presiunea unei victorii cu FCSB: „M-a întrebat de ce am zis-o”
Superliga
14.02.2025

„Asta a mai rămas” Andrei Nicolescu, chestionat de Kopic cu privire la presiunea unei victorii cu FCSB: „M-a întrebat de ce am zis-o”

Citește mai mult
„Asta a mai rămas” Andrei Nicolescu , chestionat de Kopic cu privire la presiunea unei victorii cu FCSB: „M-a întrebat de ce am zis-o”
Sold-out în sectorul grecilor   Fanii lui PAOK  au epuizat toate biletele  puse în vânzare pentru returul cu FCSB, de pe Arenă
Europa League

Europa League  Un fotbalist de la FCSB a fost inclus în  echipa rundei

„Nu mai e o coincidență”  Presa din Grecia, despre dublul succes al lui FCSB cu PAOK: „ Toată lumea știe  ce se va întâmpla la București”

„Cum poți să spui asta?”   Reacția lui  Ilie Dumitrescu  după ce patronul FCSB l-a comparat pe Cisotti cu Olaru, la finalul meciului cu PAOK

Universitatea Craiova - Oțelul Galați 2-1 Oltenii câștigă al patrulea meci la rând cu  Rădoi  și sunt ca și calificați în play-off

„Nu-și justifică banii”    Costin Lazăr , despre prestația jucătorilor lui PAOK și situația lui Răzvan Lucescu: „Nu va dormi multe nopți”
Europa League
14.02.2025

„Nu-și justifică banii” Costin Lazăr, despre prestația jucătorilor lui PAOK și situația lui Răzvan Lucescu: „Nu va dormi multe nopți”

Citește mai mult
„Nu-și justifică banii”  Costin Lazăr , despre prestația jucătorilor lui PAOK și situația lui Răzvan Lucescu: „Nu va dormi multe nopți”
alt-text
Campionate
14.02.2025

Mbappe revine Didier Deschamps, explicații în cazul convocării starului francez, după 5 luni de absență: „Bineînțeles că va fi acolo”

Citește mai mult
Mbappe revine Didier Deschamps , explicații în cazul convocării starului francez, după 5 luni de absență: „Bineînțeles că va fi acolo”
alt-text
Europa League
14.02.2025

„SUPER SUB” UEFA, impresionată de Andrei Gheorghiță, după reușita împotriva lui PAOK din Europa League

Citește mai mult
„SUPER SUB”  UEFA, impresionată de Andrei Gheorghiță , după reușita împotriva lui PAOK din Europa League
alt-text
Europa League
13.02.2025

Schimbări de ultimă oră la PAOK Răzvan Lucescu, dublă înlocuire în formația de start a lui PAOK pentru meciul cu FCSB din Europa League

Citește mai mult
Schimbări de ultimă oră la PAOK Răzvan Lucescu, dublă înlocuire în formația de start a lui PAOK pentru meciul cu FCSB din Europa League
  • 1
  • ...
  • 252
  • 253
  • 254
  • ...
  • 332