Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Schimbare istorică la Wimbledon!   Organizatorii le vor permite jucătorilor să se abată de la ținuta complet albă,   în semn de omagiu  pentru Diogo Jota
Tenis
04.07.2025

 „Bateți-vă joc de campioană!”     Mihai Stoica, replică  pentru Ciprian Necula pe tema festivalului care blochează Arena Națională: „N-a înțeles nimic”
Superliga

„Am pariat adesea pe el”    Edi Iordănescu  îl vrea pe Denis Drăguș la Legia Varșovia: „Ne-ar ridica nivelul”
Stranieri

De la Dinamo, în Champions League?  Echipa din play-off-ul   UCL  a stabilit cât oferă pentru Cătălin Cîrjan + Ce vor „câinii”

Burleanu se bagă și la Ligă?  Șeful FRF, obiectiv măreț privind   încasările echipelor din Liga 1,  comparativ cu giganții din regiune: „Mai mulți bani pentru cluburi!”
Superliga
02.07.2025

Transfer la Real Madrid  Un jucător de 16 ani   de origine română  a ajuns la juniorii „blanco”. Ce scriu spaniolii despre el
Campionate
01.07.2025

„Genoa nu m-a respectat”    Balotelli  s-a despărțit de echipa lui Dan Șucu și n-a scăpat nimeni de furia lui: „Spuneți adevărul!”

alt-text
Superliga
01.07.2025

Rotariu schimbă echipa Fostul atacant de la Dinamo și FCSB s-ar fi înțeles cu o altă formație

Dat afară! Antrenorul concediat după eșecul de la Mondialul Cluburilor. Acum 10 zile era lăudat de patron

Săpunaru merge la tribunal Fostul căpitan de la Rapid ia atitudine după acuzațiile primite: „Situația va fi abordată pe cale legală” » Cine e persoana vizată

  • 1
  • ...
  • 262
  • 263
  • 264
  • ...
  • 433