Ștefan Neda
Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.
Citește mai multSunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.
Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.
După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.
După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.
CFR Cluj nu pierde timpul După decizia de a-l demite pe Antonio Folha, ardelenii îl așteaptă pe Șumudică la negocieri în această seară! Ce contract i-ar fi pregătit
Citește mai mult
Drăguș, ignorat din nou Atacantul dorit de FCSB, în dizgrație la Trabzonspor » Decizia luată în cazul starului Salah
Citește mai mult
Varga nu a iertat nimic la CFR! Folha nu pleacă singur! Primii 3 jucători dați afară + urmează insolvența?
Citește mai mult
„E ciudat că a venit tocmai acum” Laszlo Dioszegi, mesaj surprinzător după suspendarea lui Cosmin Matei: „S-ar putea discuta mult”
Citește mai mult
Fotbalist asasinat L-au jefuit și l-au bătut până l-au lăsat inconștient. A murit o zi mai târziu, la spital
Citește mai mult
Diomande, la Real Madrid! Suma-record pe care o va plăti clubul spaniol pentru ivorian + Când ar putea fi prezentat
Citește mai mult