Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Craiova și-a aflat adversara    Pe cine ar întâlni oltenii   în turul 3  din Liga Campionilor, dacă trec de Levski Sofia. Program rundei următoare
Liga Campionilor
29.07

 Neymar a confirmat retragerea  Starul lui Santos, despre viitorul său   la naționala  Braziliei: „Momentul meu a trecut”
Campionate

Întâlnire surprinzătoare    Selly și Gică Hagi  au luat masa împreună pe litoralul românesc » Ce i-au cerut fanii youtuberului
Diverse

UEFA, război total cu FIFA!  Forul european, după   deadline-ul  setat de Infantino pentru federații, în privința vânzării CM: „Nu poate continua așa”

FCSB schimbă stadionul   Unde vor evolua elevii lui Marius Baciu pe   teren propriu  + Prețurile biletelor pentru următoarea partidă
Superliga

Dispariție după 114 ani de existență!   Clubul pentru care au evoluat Hagi, Sabău, Baggio și Guardiola   a dat faliment

Coubiș, mesaj de adio  Fundașul român   și-a luat rămas-bun,  după ce englezii au plătit 3 milioane de euro: „Tancul vostru”
Superliga
28.07

alt-text
Diverse
28.07

Colegul lui Olaru, jefuit în plină zi VIDEO+FOTO: Atacantul lui Saint-Gilloise a fost scos cu forța din propria mașină!

Laporta, probleme de sănătate Președintele Barcelonei a ajuns la spital: „Inima bate din nou în ritm normal”

Stranieri
28.07

Rareș Ilie a semnat! Noua destinație a internaționalului român, după ce a fost dorit de Rapid » Înțelegere pe 3 ani

Citește mai mult
Rareș Ilie a semnat! Noua destinație a internaționalului român, după ce a fost dorit de Rapid » Înțelegere pe 3 ani
  • 1
  • ...
  • 65
  • 66
  • 67
  • ...
  • 473