Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

„Nu stau să-mi blamez jucătorii”    Ovidiu Burcă,  după debutul cu eșec la revenirea lui Sepsi în Liga 1: „Lumea spune că e un fotbal slab, dar...”
Superliga
21.07

Așteptare mai lungă decât la Mondial  Ce   întârziere  a avut Rapid - Sepsi din cauza show-ului pregătit de fani + Nici repriza secundă nu a început la timp
Superliga
20.07

Prezență-surpriză în Giulești     FOTO:    Sorana Cîrstea,  în lojă alături de Dan Șucu la Rapid - Sepsi. Cine a însoțit-o pe sportivă

Costuri imense  FCSB susține că plătește pentru deplasare în Letonia cât pentru tot   cantonamentul din Olanda!  De ce s-ar fi ajuns aici

Bătaie mare pe finala CM 2030!   Spania vrea cu orice preț ultimul act. Maroc contraatacă cu bijuteria de   115.000 de locuri  » Tensiuni între federații
Campionatul Mondial

Alexa Baena scrie istorie  Spaniolul a atins o   performanță unică  în Europa! Doar Messi și Di Maria se mai pot lăuda cu așa ceva

Fiesta la Madrid!    VIDEO+FOTO:  Spectacol la   sărbătoarea  campionilor. Yamal a fost încoronat, Ferran l-a copiat pe Trump + Cadou pentru Luis de la Fuente

alt-text
Diverse
20.07

A murit Kevin Keegan Dublul câștigător al Balonului de Aur s-a stins din viață la 75 de ani, după o luptă cu boală cruntă

Susținere pentru Narcis Ilaș VIDEO: Campanie demarată în Botoșani, după derapajul lui Croitoru

19.07

Petrolul - Dinamo 1-0 Nuno Campos pierde primul meci oficial pe banca tehnică a „câinilor”, care au lovit bara de două ori!

  • 1
  • ...
  • 72
  • 73
  • 74
  • ...
  • 473