Ștefan Neda
Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.
Citește mai multSunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.
Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.
După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.
După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.
Câte abonamente a vândut Dinamo Interes masiv: în trei zile, aproape cât tot sezonul trecut!
Citește mai mult
Moment de gală la Cluj VIDEO+FOTO: Nadia Comăneci, Simona Halep și Ilie Năstase, printre invitații speciali la Festivalul de Film Transilvania » Clipe emoționante pe scenă
Citește mai mult
SUA - Paraguay 4-1 Primul meci al grupei D de la CM 2026. Naționala lui Pochettino a făcut spectacol
Citește mai mult
Plecare-șoc la Petrolul! Vedeta „lupilor” s-ar fi înțeles cu clubul pentru rezilierea contractului. Ar putea renunța definitiv la fotbal
Citește mai mult
De ce n-a ajuns Nsimba la Dinamo Obstacolul care a blocat transferul francezului care a mers la Craiova: „Așa a fost gândit jocul”
Citește mai mult
„Sigur va fi în finală” Favorita lui Gică Hagi pentru câștigarea CM 2026: „E preferata mea” » Cea mai frumoasă amintire de la un turneu final
Citește mai mult