Liviu Dragnea despre Ionuţ Lupescu: Dacă va fi ales preşedinte al FRF, atunci va avea toată susţinerea mea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, că singurul candidat la preşedinţia FRF cu care a discutat a fost Ionuţ Lupescu, la solicitarea acestuia, şi l-a asigurat pe fostul internaţional de toată susţinerea sa dacă va câştiga alegerile, potrivit news.ro.

Liviu DragneaFoto: Captura Facebook

Întrebat dacă a discutat cu Ionuţ Lupescu sau cu actualul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, despre alegerile de la forul fotbalistic intern, Dragnea a răspuns: "Singurul om cu care am vorbit a fost Ionuţ Lupescu. A fost singurul care m-a căutat acum o lună şi jumătate sau chiar două luni, mi-e greu acum să stabilesc exact perioada, şi mi-a spus despre intenţia sa de a candida. Mi-a prezentat elemente din programul lui şi i-am spus că dacă va fi ales preşedinte al federaţiei, atunci va avea toată susţinerea mea."

Dragnea a adăugat că dacă ar vota la alegerile de miercuri ar şti pe cine să aleagă.

"Nu pot să spun în acest interviu că susţin pe cineva pentru că nu ar fi corect din partea mea, dar dacă aş fi acolo ştiu cum ar trebui să votez", a afirmat el.

Întrebat cum ar vota, şeful Camerei Deputaţilor a răspuns: "V-am spus că singurul om cu care am discutat este Ionuţ Lupescu. Este nevoie de o schimbare profundă în modul de abordare a fotbalului de către noua conducere a Federaţiei Române de Fotbal. Mi-aş dori ca viitoarea conducere a FRF să reuşească să ne reaprindă, nouă, microbiştilor, speranţa."

Liviu Dragnea a precizat că nu a semnat nicio hârtie de susţinere a lui Răzvan Burleanu la alegerile de la FRF. El a comentat astfel informaţiile potrivit cărora persoane din echipa actualului şef de la Casa Fotbalului ar fi mers prin ţară, în campanie electorală, şi ar arătat un document de susţinere semnat de liderul PSD.

"Răspunsul meu este foarte simplu: nu am semnat nicio hârtie de susţinere pentru domnul Răzvan Burleanu! Nici nu aveam vreo competenţă să semnez aşa ceva, nici ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, nici ca preşedinte al PSD-ului şi atât mai puţin ca microbist. Ca microbist, nu pot să dau susţinere scrisă pentru actuala conducere a Federaţiei Române de Fotbal. Nici măcar verbală. Dacă s-a întâmplat acest lucru, mi se pare inadmisibil! Este un fals pe care-l folosesc şi ar fi un gest incalificabil. Dincolo de faptul că intră într-o zonă periculoasă", a explicat Dragnea.

La alegerile de miercuri de la FRF candidează pentru postul de preşedinte Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş şi Ilie Drăgan.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit

00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”

23:12
„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi” Șumudică acuză galeria lui Dinamo de insulte rasiste: „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”

00:28
Antonelli, la un pas de titlu! De ce are nevoie pentru a deveni cel mai tânăr campion din istoria Formulei 1, după ce a câștigat în SUA

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate

Citește mai mult
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365
24.10