VIDEO Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj: "Celelalte echipe trebuie să se teamă"

VIDEO Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj: "Celelalte echipe trebuie să se teamă"

Marius Șumudică a fost prezentat oficial, marți, la CFR Cluj. În primul interviu in calitate de antrenor, Șumudică a explicat ce l-a motivat să aleagă CFR-ul și care sunt obiectivele ardelenilor pentru noul sezon. De asemenea, acesta și-a avertizat adversarele: "Celelalte echipe trebuie să se teamă de reacțiile lui Șumudică"

Foto:

Ce a spus Marius Șumudică:

  • "Ştiu la ce mă înham şi obiectivele vor fi aceleaşi, să fim cei mai buni. Pentru mine ăsta este targetul, să ajungem să ne bucurăm cu toţii de trofee, să ne bucurăm de performanţă. Pentru mine cel mai important target este să readuc lumea la stadion, mai ales după această pandemie şi lumea să fie fericită să vină ca la spectacol, să se bucure şi să aplaude spectatorii care sunt pionii principali în realizarea obiectivelor.
  • De la prima întâlnire cu preşedintele clubului, Marian Copilu, m-am decis, ştiam unde vin, urmărisem CFR-ul vedeam că este o echipă şi un club foarte bine structurat, foarte bine angrenat în ceea ce înseamnă fotbalul de performanţă şi atunci decizia a fost foarte uşor de luat.
  • A contat foarte mult ceea ce înseamnă CFR în momentul de faţă şi atunci pe primul plan au fost trofeele, a fost şansa de a mă bucura şi de a pune mâna pe un trofeu, în dauna situaţiei finaciare, care era probabil una mult mai bună pe alte meleaguri. Dar nu m-a interesat, m-a interesat să revin în fotbalul românesc şi sper ca împreună cu echipa, cu toţi cei care suntem angrenaţi să realizăm ceea ce ne dorim şi să avem reuşite în fiecare an.
  • În momentul de faţă, cred că CFR-ul îţi dă şansa de a te bate şi pe plan internaţional, dar indiferent că vom fi în Champions League, că vom fi în Europa League - pentru mine să fiu în Conference League ar fi un eşec - să fiu sincer, îmi doresc să ajungem cât mai sus în primele două competiţii.
  • Sunt dornic să mă întâlnesc cu jucătorii, sunt jucători cărora le port un respect deosebit pentru ceea ce au făcut, pentru ceea ce au realizat, pentru că numai datorită jucătorilor ajungi ca antrenor să fii un nume mare sau să îţi dea şansa de a juca în cupele europene şi atunci abia aştept să le strâng mâna, să-i felicit pentru sezonul şi sezoanele din trecut, pentru că deja sunt patru ani de când CFR-ul câştigă titlul pe plan intern şi au şi reuşite pe plan extern.
  • Veţi vedea un alt Şumudică, am promis-o public şi o fac şi acum, în casa noastră, aici, fiindcă am ajuns la echipa campioană, am ajuns la o echipă unde trebuie să fii un exemplu.
  • Nu mă voi da în lături în a-mi apăra clubul, sunt un tip vulcanic, un tip coleric, iar celelalte echipe trebuie să se teamă de ceea ce înseamnă reacţiile lui Şumudică dacă va fi dezavantajat sau atacat. Ăsta sunt, nu mă voi da niciodată la o parte, merg până în pânzele albe pentru jucătorii mei, pentru clubul meu.
  • Sunt un tip loial, un tip deschis, un tip cu care se poate discuta orice problemă, chiar familială, încerc să-mi ajut jucătorii şi, vorbeşte lumea, că aşa avea darul de a-mi câştiga grupul foarte repede. Sper să o fac şi aici şi jucătorii să înţeleagă că au în primul rând lângă ei... aşa, după culoarea părului aş fi un tată, dar cred eu că încă sunt la vârsta la care mă pot declara fratele unora dintre ei şi vor avea un sprijin din toate punctele de vedere.
  • Cred că şi nebunia asta, a lui Şumudică, îi va atrage pe suporteri la stadion. Le transmit că din momentul în care am venit şi mi-am luat treningul pe mine şi am văzut magazia şi am văzut culoarea alb-vişinie, pentru mine înseamnă enorm. Sunt culorile în care eu am triumfat ca jucător şi am câştigat campionate, cupe, la Rapid, dar acum sunt la CFR. Indiferent ce voi întâlni şi ce adversari voi avea, voi da totul pentru această echipă să-mi bucur susţinătorii.
  • Am rămas impresionat de căldura oamenilor de aici, am simțit că am trecut granița în altă țară, e altă lume la Cluj" - Marius Șumudică.

Detaliile contractului

Conform AS.ro, Șumi are promis un salariu de 20.000 de euro pe lună. Fostul antrenor, Edi Iordănescu, primea cu 5000 mai puțin.

De asemenea, Șumudică are și prime de obiectiv. Astfel, câștigarea titlului din Liga 1 i-ar aduce 100.000 de euro în conturi. Este aceeași sumă pe care i-o promisese și Gigi Becali la FCSB.

În plus, Șumudică are prime generoase în cazul în care va reuși să ducă echipa în grupele Europa League. Liga Campionilor rămâne visul frumos pentru formațiile din Liga 1.

Șumudică, echipe antrenate în carieră

În vârstă de 50 de ani, Marius Șumudică a pregătit de-a lungul carierei echipele: Rocar București, Inter Gaz, Progresul, Astra Ploiești, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid, Kavala, FC Brașov, FC Vaslui, U Cluj, Al-Shaab, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu (cu care a câștigat titlul în Liga 1), Kayserispor, Al-Shabab, Gaziantep și Rizespor.

  • Șumudică a reușit să câștige titlul cu Astra Giurgiu în 2016. A fost ultima sa "reprezentație" la o formație din campionatul intern de fotbal.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
01:21
„Mi-era teamă, n-am ieșit din casă” Gică Hagi, despre momentele trăite după primele 4 eșecuri: „Oi fi tu mare, Hagi, dar...”
„Mi-era teamă, n-am ieșit din casă” Gică Hagi, despre momentele trăite după primele 4 eșecuri: „Oi fi tu mare, Hagi, dar...”
01:36
„Atitudine inacceptabilă” Selecționerul Poloniei și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu România: „Am pierdut prea ușor”
„Atitudine inacceptabilă”  Selecționerul Poloniei și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu România: „Am pierdut prea ușor”
01:02
„Eram pregătit să-l înving pe Lewandowski” Marius Corbu, emoționat după debutul cu victorie: „N-am avut curaj să mă gândesc la ce trăiesc acum”
„Eram pregătit să-l înving pe Lewandowski” Marius Corbu, emoționat după debutul cu victorie: „N-am avut curaj să mă gândesc la ce trăiesc acum”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua”  Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins:  „Becali e foarte influent”
Liga 2
14.11
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua” Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins: „Becali e foarte influent”
Citește mai mult
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua” Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins: „Becali e foarte influent”
Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni  Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături  de David Popovici:  „Aș vrea să vă pregătesc”
Înot

Hagi a spart gheața!  România,  prima victorie  într-un meci oficial de la revenirea pe bancă a lui Gică! 2-1 cu Polonia
Nationala

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365
13.11