Novak Djokovic se destăinuie: "Ultimele 15 luni au fost un adevărat coșmar, a trebuit să mă reinventez"

Novak Djokovic se destăinuie: "Ultimele 15 luni au fost un adevărat coșmar, a trebuit să mă reinventez"

A câștigat ultimul titlu suprem în 2016, un trofeu pe care părea că nu-l va lua niciodată. După triumful de la Paris (Roland Garros), din "casa" lui Rafael Nadal, pentru Novak Djokovic a început declinul. Probleme fizice (în special la cot), lipsă de formă, înfrângeri neașteptate. După o pauză de luni bune, Nole a revenit în circuit și este în căutarea nivelului arătat odată. "A trebuit să înțeleg situația în care mă aflu, iar apoi să mă obișnuiesc cu asta. Este un proces din care înveți, iar țelul meu pe termen lung este să revin pe locul întâi în lume", a precizat sârbul.

HotNews.roFoto: Hotnews

Despre calvarul prin care a trecut

"Ultimele 15 luni au fost un adevărat coșmar pentru mine. A trebuit întâi să înțeleg situația în care mă aflu, iar apoi să mă obișnuiesc cu asta. Am făcut de asemenea și greșeli, cea mai mare fiind aceea de a reveni mai devreme, fără să fiu pregătit. Am făcut-o însă din dorința foarte mare de a reveni pe teren" - Novak Djokovic.

Vrea să aibă mintea concentrată doar pe tenis, nu pe accidentări

"Totul este un proces din care înveți, face parte din școala vieții cum se spune. Încerc să fiu cât mai conștient de acest lucru. Nu am jucat prea multe partide oficiale în ultima perioadă, iar gândul meu este să fiu cât mai mult pe teren fără să mă gândesc la problemele de la cot" - Novak Djokovic.

Totul trebuie să aibă un plan pe termen lung

"Pe termen scurt îmi doresc să mă simt pregătit din punct de vedere fizic și să ajung din nou la cel mai bun nivel al meu. Sunt lucrurile cu care mă trezesc în minte în fiecare zi, iar în jurul acestor gânduri vreau să îmi construiesc strategia.

Pe termen lung vreau să câștig din nou turneele mari (n.r. Grand Slam-uri) și să revin pe locul întâi în lume. Am fost în această poziție de mai multe ori în ultimii cinci-șase ani. A fost perioada mea cea mai bună de până acum. Eu cred că pot reveni acolo" - Novak Djokovic.

"Cred că cel mai important este să ai un obiectiv pe termen lung, acest lucru îți dă claritate în gândire, știi pentru ce și cum să muncești", a adăugat Nole, citat de Tennis 365.

Ultimul turneu major câștigat de Novak Djokovic este ediția din 2016 a Roland Garros-ului (de altfel singurul titlu al sârbului de la Paris).

Nole se află pe locul cinci în clasamentul tuturor timpurilor în ceea ce privește săptămânile în care s-a aflat pe locul 1 în lume (223 de săptămâni). Lider detașat se menține Roger Federer (308).

În vârstă de 30 de ani (va împlini 31 pe 22 mai 2018), Djokovic se poate lăuda cu 12 titluri de Grand Slam (6 Australian Open, un Roland Garros, trei Wimbledon-uri și două US Open).

În acest sezon, Novak are 5 victorii și 4 înfrângeri. Sârbul va evolua în această săptămână la turneul ATP de la Barcelona (de categorie 500).

Pentru a ne readuce aminte la ce nivel a fost Nole în anumite momente, este suficient să spunem următoarele: în 2015 sârbul a avut doar 5 înfrângeri (și 78 de victorii), în 2011 a avut 6 meciuri pierdute (și 70 de victorii), iar în 2014 a avut doar 8 meciuri în care a fost depășit (și 61 de victorii).

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:30
Campos, conferință ciudată Dinamo e pe locul 1, dar antrenorul a venit cu discursul pe foaie: „Nu ne batem la titlu!”
Campos, conferință ciudată Dinamo e pe locul 1, dar antrenorul a venit cu discursul pe foaie: „Nu ne batem la titlu!”
13:29
Cât va câștiga de fapt Muhar Detalii despre contractul mijlocașului la FCSB » Suma la care a r fi renunțat pentru a pleca de la CFR Cluj
Cât va câștiga de fapt Muhar Detalii despre contractul mijlocașului la FCSB » Suma la care a r fi renunțat pentru a pleca de la CFR Cluj
13:41
FRF introduce cartonașul negru! Când va fi arătat: 3 pași care pot duce inclusiv la încheierea meciului
FRF introduce cartonașul negru! Când va fi arătat: 3 pași care pot duce inclusiv la încheierea meciului
12:02
„Rolul nostru e să-l susținem pe Kovacs” Burleanu a ieșit în apărarea arbitrului, după derby. Comisia de Disciplină se va autosesiza în privința lui Gigi Becali
„Rolul nostru e să-l susținem pe Kovacs” Burleanu a ieșit în apărarea arbitrului, după derby. Comisia de Disciplină se va autosesiza în privința lui Gigi Becali
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Top stiri
A defilat în fața lui Putin   Victor Ponta  a purtat tricolorul la Jocurile Mondiale ale Nomazilor: „Nu am avut nicio întâlnire cu oficiali ruși”
Diverse
10:57
A defilat în fața lui Putin Victor Ponta a purtat tricolorul la Jocurile Mondiale ale Nomazilor: „Nu am avut nicio întâlnire cu oficiali ruși”
Citește mai mult
A defilat în fața lui Putin Victor Ponta a purtat tricolorul la Jocurile Mondiale ale Nomazilor: „Nu am avut nicio întâlnire cu oficiali ruși”
Gata să plece de la Dinamo   Karamoko  ar fi acceptat oferta! De ce transferul se mai poate face doar azi
Superliga
10:08

„Vrea să ia titlul cu Steaua”  Becali nu i-a găsit înlocuitor lui Baciu, dar a anunțat deja  antrenorul FCSB din 2027
Superliga
09:50

Mesaj matinal al unui bucureștean pentru primarul Ciucu, din stația STB de la Apusului. "De-asta ne urcăm în mașini! S-aveți o zi...."
B365
09.09