​WTA Dubai: Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din primul tur

​WTA Dubai: Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din primul tur

​Venită din calificări, Sorana Cîrstea (70 WTA) și-a aflat adversara din primul tur de la Dubai, ea urmând să evolueze împotriva estonei Anett Kontaveit (24 WTA).

HotNews.roFoto: Hotnews

Kontaveit a câștigat singura întâlnire anterioară cu Sorana Cîrstea, în 2016, la Poitiers, scor 6-4, 6-4.

Kontaveit are șase victorii și trei înfrângeri în acest sezon. S-a oprit în optimi la Brisbane (învinsă de Kiki Bertens, scor 6-3 2-6 7-5), a fost eliminată în primul tur la Adelaide (învinsă de Anastasia Pavlyuchenkova, scor 6-2, 6-4) și a ajuns până în sferturi la Australian Open, unde a suferit o înfrângere drastică în fața Simonei Halep, scor 6-1, 6-1.

Kontaveit a mai înregistrat o victorie în FedCup, unde a învins-o pe Elina Svitolina, scor 6-3, 6-7(5), 6-2.

Cîrstea s-a calificat luni pe tabloul principal de la Dubai, după ce a învins-o pe spaniola Carla Suarez-Navarro (59 WTA), cap de serie numărul 11, scor 6-2, 1-6, 6-4.

În primele două tururi din calificări, Cîrstea le-a învins pe Margarita Gasparyan (Rusia, 109 WTA), scor 6-4, 6-3, și pe Julia Goerges (36 WTA), cap de serie numărul 1, scor 5-7, 6-4, 7-6(4).

Turneul de la Dubai se joacă în perioada 17-22 februarie, iar Simona Halep este cap de serie numărul 1. Competiția face parte din categoria Premier și este dotată cu premii de $2,643,670.

Halep va juca direct în turul al doilea, împotriva învingătoarei dintre Alison Riske (SUA, 18 WTA) și Ons Jabeur (Tunisia, 45 WTA).

La Dubai se vor afla pe tabloul principal jucătoare de top precum Karolina Pliskova (3 WTA), Elina Svitolina (4 WTA), Belinda Bencic (5 WTA), Sofia Kenin (7 WTA) sau Aryna Sabalenka (13 WTA).

În 2019, turneul din Emiratele Arabe Unite a fost câștigat de Belinda Bencic. Simona Halep s-a impus la ediția din 2015.

Ultimele campioane de la Dubai:

2019 Belinda Bencic

2018 Elina Svitolina

2017 Elina Svitolina

2016 Sara Errani

2015 Simona Halep

2014 Venus Williams

2013 Petra Kvitova

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:32
Corvinul se mută la Petroșani Când e primul meci în noua „casă” » Lucrările de demolare ale vechiului stadion, accelerate
Corvinul se mută la Petroșani  Când e primul meci în noua „casă” » Lucrările de demolare ale vechiului stadion, accelerate
12:49
Criză de proporții în arbitraj Acuzații de incompetență și note modificate la examenele CCA. Augustus Constantin: „Știm despre ce e vorba”
Criză de proporții în arbitraj Acuzații de incompetență și note modificate la examenele CCA. Augustus Constantin: „Știm despre ce e vorba”
12:55
Stoichiță, ieșire nervoasă Oficialul FRF: „Întrebați-i pe ăia care au fost pe teren!”. Reacții dure ale suporterilor
Stoichiță, ieșire nervoasă  Oficialul FRF: „Întrebați-i pe ăia care au fost pe teren!” . Reacții dure ale suporterilor
10:49
Dan Udrea Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Dan Udrea  Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot
B365
30.09
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot
Citește mai mult
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot