Zinedine Zidane explică într-o scrisoare deschisă de ce a plecat de la Real Madrid

Zinedine Zidane explică într-o scrisoare deschisă de ce a plecat de la Real Madrid

​Într-o scrisoare deschisă publicată în presa spaniolă, Zinedine Zidane, fostul antrenor al echipei Real Madrid, a explicat motivele care l-au determinat să-şi părăsească postul, informează lesoir.be.

Zinedine ZidaneFoto: Indira / Zuma Press / Profimedia

Ce le transmite Zidane fanilor Realului

"Plec deoarece clubul nu-mi oferă încrederea de care am nevoie”, spune Zidane, în scrisoarea pe care o adresează suporterilor echipei.

După ce şi-a exprimat toată dragostea pe care o are pentru acest club, la care a fost şi jucător şi antrenor, Zidane explică că a fost de acord să revină în martie 2019 pentru că preşedintele Florentino Perez i-a cerut să se întoarcă, dar şi pentru că fanii l-au dorit înapoi.

Zidane îi va fi "mereu recunoscător" lui Pérez, dar în acelaşi timp nu îşi ascunde amărăciunea faţă de preşedinte.

"Plec pentru că nu mai simt că acest club îmi mai oferă încrederea de care am nevoie, nu-mi oferă sprijinul pentru a construi ceva pe termen mediu sau lung", a explicat el.

Zidane crede că un lucru foarte important a fost uitat: ceea ce a construit la Real şi, în special, relaţia sa cu jucătorii şi cu oamenii care lucrează în jurul echipei.

"M-am născut un învingător şi am fost aici pentru a câştiga trofee, dar dincolo de asta sunt fiinţele umane, emoţiile, viaţa şi am senzaţia că aceste lucruri nu au fost apreciate şi că nu s-a înţeles că dinamica unui mare club se menţine aşa. Într-un fel, chiar mi s-au adus reproşuri", regretă francezul.

Zizou îl atacă pe Florentino Perez

"Mi-aş fi dorit ca relaţia mea cu clubul şi cu preşedintele, în ultimele luni, să fie puţin diferită de cea a altor antrenori. Nu ceream privilegii, desigur că nu, ci un pic mai multă memorie.

Astăzi, viaţa unui antrenor pe banca unui club mare este de două sezoane, nu mult mai mult. Pentru a dura mai mult, relaţiile umane sunt esenţiale, sunt mai importante decât banii, mai importante decât faima, mai importante decât orice. Trebuie să ai grijă de asta", a adăugat antrenorul.

Clubul Real Madrid a anunţat, joi, pe site-ul oficial, despărţirea de antrenorul Zinedine Zidane.

"Real Madrid anunţă că Zinedine Zidane a decis să pună capăt acualului său mandat de antrenor principal al clubului nostru. Acum trebuie să îi respectăm decizia şi să ne exprimăm recunoştinţa pentru profesionalismul, devotamentul şi pasiunea sa de-a lungul anilor şi pentru ceea ce înseamnă el pentru Real Madrid.

Zidane este una dintre marile legende ale clubului Real Madrid şi moştenirea sa se extinde dincolo de ceea ce a realizat ca antrenor şi ca jucător la clubul nostru. El este conştient că are un loc în inimile fanilor Real Madrid şi că va avea întotdeauna o casă la Real Madrid", se arată în comunicat.

Zinedine Zidane a câştigat 11 trofee ca antrenor principal al Real Madrid, informează News.ro.

Francezul a revenit la conducerea tehnică a echipei Real Madrid la 11 martie 2019 după 284 de zile de la plecarea sa, în locul lui Santiago Solari.

În vârstă de 48 de ani, tehnicianul francez a preluat prima dată Real Madrid în ianuarie 2016. În doar doi ani şi aproape cinci luni, el a câştigat nouă trofee cu formaţia madrilenă: de trei ori consecutiv Liga Campionilor (2016-2018), campionatul Spaniei în 2017, Supercupa Spaniei în 2017, Supercupa Europei în 2016 şi 2017, şi Cupa Mondială a cluburilor, în aceiaşi ani.

În al doilea mandat, el a cucerit titlul în Spania şi Supercupa Spaniei, în sezonul 2019/2020.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
13.11
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Citește mai mult
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate

Vremea o ia complet razna în acest weekend în București. Temperaturile vor scădea, de pe o zi pe alta, cu vreo 15 grade Celsius
B365
12.11