Rămasă încă din startul sezonului fără Thibaut Courtois și Eder Militao, accidentați, Real Madrid a primit o nouă lovitură după ce Eduardo Camavinga a părăsit antrenamentul la naționala Franței din cauza unei probleme la genunchi.
Eduardo Camavinga s-a accidentat la naționala Franței după un contact cu Ousmane Dembele
Real Madrid nu a fost foarte activă pe piața transferurilor în această vară, iar formația antrenată de Carlo Ancelotti a început sezonul prost, după ce i-a pierdut pe Thibaut Courtois și Eder Militao.
Cei doi au suferit accidentări foarte grave și vor lipsi o perioadă îndelungată de timp.
Deși la nivel de club competițiile sunt în pauză, ca urmare a partidelor programate în preliminariile pentru Campionatul European din 2024, „los blancos” continuă să primească vești proaste.
Potrivit presei din Hexagon, Eduardo Camavinga s-a accidentat miercuri la un antrenament în cantonamentul naționalei Franței.
Jurnalistul italian Fabrizio Romano menționează că mijlocașul lui Real Madrid a acuzat dureri mari la genunchi după un contact cu Ousmane Dembele și a părăsit sesiunea de antrenament.
\uD83D\uDEA8⚪️ Understand current indications on Eduardo Camavinga knee injury are very positive for France and Real Madrid.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) November 15, 2023
Camavinga will undergo tests tomorrow but it looks like not serious injury for the midfielder, sources tell me.
More after tests but there’s optimism. pic.twitter.com/PByzsS9nZM
Jucătorul care și-a prelungit recent contractul cu Real Madrid până în vara anului 2028 va fi supus mai multor investigații medicale, pentru a se putea determina exact cât de gravă este accidentarea.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro