VIDEO Baschet: Toronto Raptors scrie istorie în NBA - Prima echipă non-americană care cucerește titlul de campioană

Toronto Raptors a câştigat primul său titlu de campioană a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), punând astfel capăt hegemoniei echipei Golden State Warriors, pe care a învins-o cu scorul general de 4-2 în finală, după 114-110 în ultimul meci, disputat joi la Oakland, relatează AFP, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Este pentru prima oară când o echipă non-americană cucereşte titlul în NBA. Astfel, trofeul Larry O'Brien, decernat campioanei, va merge în Canada, ţara în care s-a născut inventatorul baschetului, James Naismith.

Canadienii au reuşit să se desprindă în ultimele două minute ale partidei, când scorul a devenit 108-102, însă Golden State, deşi decimată de accidentări, s-a luptat până la final.

Conducătorul de joc al echipei californiene, Stephen Curry, ar fi putut aduce victoria pentru ''războinici'', dar a eşuat în încercare de a marca de la trei puncte, cu zece secunde înainte de final.

Golden State, campioană în precedentele două sezoane, care nu a putut conta pe cel mai bun marcator al său, Kevin Durant (accidentat), l-a pierdut în sfertul al treilea pe Klay Thompson, accidentat la genunchiul stâng după un contact dur cu Danny Green.

În faţa propriilor suporteri, Golden State Warriors părea că reuşeşte să se impună (85-80), dar fără Thompson (30 puncte în 32 de minute) şi cu Stephen Curry în zi mai slabă (21 puncte), echipa s-a prăbuşit pe final.

Titlul obţinut de Toronto, la 24 de ani de la apariţia clubului, i se datorează în mare măsură lui Kawhi Leonard, desemnat cel mai bun jucător (MVP) al finalei 2019. El a înscris joi 22 de puncte, printre care şi două aruncări libere în ultima secundă. În meciul de joi, de la Raptors s-au mai remarcat Kyle Lowry, cu 26 puncte, pivotul camerunez Pascal Siakam (26 puncte), dar şi americanul Fred VanVleet (22 puncte).

Rezultatele meciurilor fin finala NBA:

meciul 1: Toronto Raptors - Golden State Warriors 118-109

meciul 2: Toronto Raptors - Golden State Warriors 104-109

meciul 3: Golden State Warriors - Toronto Raptors 109-123

meciul 4: Golden State Warriors - Toronto Raptors 92-105

meciul 5: Toronto Raptors - Golden State Warriors 105-106

meciul 6: Golden State Warriors - Toronto Raptors 110-114

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:22
România - Polonia LIVE de la ora 21:45, în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului

08:00
„Confirmăm” Reacția FRF în cazul antrenorului dat afară de Becali după acuzațiile că ar fi lovit un copil

10:09
Liga Națiunilor LIVE de la 16:00 » Kosovo - Israel. Programul din grupa României + clasamentul actualizat

09:51
Messi revine pe Monumental Meci de gală în Argentina: a fost făcut anunțul oficial

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
România - Polonia    LIVE de la ora 21:45,  în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Nationala

Citește mai mult

„Ce s-ar fi întâmplat?”  Întrebarea redactorului-șef al GOLAZO.ro, Cătălin Țepelin, a iscat o  dezbatere aprinsă în studio pe „subiectul Drăguș”
Superliga
13.11

Popovici, declarații spectaculoase  Ce spune despre  Cristi Chivu  într-un interviu pentru Inter TV
Înot

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365