VIDEO Dominic Thiem, după victoria cu Djokovic: "A fost probabil cel mai bun meci pe care l-am jucat vreodată"

VIDEO Dominic Thiem, după victoria cu Djokovic: "A fost probabil cel mai bun meci pe care l-am jucat vreodată"

Dominic Thiem (5 ATP) a reușit în primele două meciuri de la Turneul Campionilor ceva la care puțini s-ar fi așteptat. Austriacul de 26 de ani i-a învins pe Roger Federer (3 ATP) și Novak Djokovic (2 ATP), asigurându-și în premieră prezența în semifinalele competiției. După victoria cu Djokovic (scor 6-7, 6-3, 7-6), Thiem s-a arătat extrem de mândru de evoluția sa, precizând că a fost probabil cel mai bun meci pe care l-a jucat vreodată.

HotNews.roFoto: Hotnews

"A fost poate cel mai bun meci pe care l-am jucat vreodată. A fost un adevărat meci clasic și epic, care are loc din când în când la aceste turnee mari. Știam că trebuie să joc așa că să-l înving. Împotriva tuturor celor care s-au calificat la acest turneu este necesar un efort special pentru a câștiga. Am făcut-o împotriva lui Roger și am făcut-o și astăzi", a declarat Dominic Thiem, după victoria cu Novak Djokovic.

"A trebuit să fac ceva deosebit ca să îl înving pe Djokovic"

"Probabil Novak este cel mai bun jucător din lume acum, așa că a trebuit să fac ceva deosebit, ceva neobișnuit și asta am făcut. Am lovit mingea într-adevăr foarte puternic. Sunt foarte încrezător, desigur. Cred că este prima dată când am învins doi membri din Big 3 în meciuri consecutive, ceea ce îmi oferă multă încredere", a spus Thiem.

"Vreau să continui forma excelentă"

"Sunt super fericit și mândru că am ajuns în semifinale pentru prima dată. A fost un obiectiv mare, dar acum nu este de ajuns. Voi încerca să joc un meci bun împotriva lui Matteo [Berrettini]. Desigur, este puțin mai confortabil acum, când nu am prea multă presiune în acest meci, dar vreau să continui forma excelentă și apoi să mă concentrez pe semifinale", a precizat austriacul.

Turneul Campionilor, la același nivel cu cele de Grand Slam

"Ar fi cel mai mare titlu al carierei mele. Cred că acest turneu este aproape la același nivel cu cele de Grand Slam, pentru că este atât de greu să-l câștigi. Trebuie să învingi doar jucători din Top 10. Trebuie să-i învingi pe opt cei mai buni jucători ai sezonului. Poate că acest turneu este cel mai dificil de câștigat în tot anul", consideră numărul 5 ATP.

"Am avut mai mult noroc în tie-break-ul setului trei"

"Acest meci a avut tot ce trebuie. El a fost la un nivel ridicat, la fel și eu. El a avut puncte uimitoare, dar și eu am reușit. Și atunci cred că meciul a meritat un tie-break în setul trei. Dacă jucăm două ore și 45 de minute, doi jucători din Top 10, este vorba doar de noroc și a fost ceva mai mult de partea mea astăzi în tie-break-ul setului trei. Dar sunt foarte fericit și mândru pentru că ... a fost probabil cel mai bun meci pe care l-am jucat vreodată", a spus Thiem.

Pentru Dominic Thiem a fost a patra victorie în 10 meciuri jucate cu Novak Djokovic. Austriacul câștigase și ultima întâlnire directă, în semifinalele ediției din acest an de la Roland Garros, scor 6-2, 3-6, 7-5, 5-7, 7-5. Thiem l-a mai învins pe sârb în 2018, în optimi la Monte Carlo, scor 6-7(2), 6-2, 6-3, și în 2017, în sferturi la Roland Garros, scor 7-6(5), 6-3, 6-0.

Turneul Campionilor: Dominic Thiem, în semifinale după ce l-a învins pe Novak Djokovic - Meci intens, decis la tiebreak

Rezultate consemnate până acum în Grupa Bjorn Borg:

Novak Djokovic - Matteo Berrettini 6-2, 6-1

Dominic Thiem - Roger Federer 7-5, 7-5

Roger Federer - Matteo Berrettini 7-6(2), 6-3

Dominic Thiem - Novak Djokovic (5)6-7, 6-3, 7-6(5)

Programul următoarelor meciuri:

*Joi, 14 noiembrie

De la ora 16:00

Dominic Thiem vs Matteo Berrettini

De la ora 22:00

Novak Djokovic vs Roger Federer

Cum arată meciurile directe (H2H):

Novak Djokovic: 26-22 cu Federer, 6-4 cu Thiem, 1-0 cu Berrettini

Roger Federer: 22-26 cu Djokovic, 2-5 cu Thiem, 2-0 cu Berrettini

Dominic Thiem: 4-6 cu Djokovic, 5-2 cu Federer, 2-1 cu Berrettini

Matteo Berrettini: 0-1 cu Djokovic, 0-2 cu Federer, 1-2 cu Thiem.

Turneul Campionilor se dispută în perioada 10-17 noiembrie, în O2 Arena din Londra. Este pentru ultima dată când capitala Angliei găzduiește competiția, turneul de final de an urmând să aibă loc de anul viitor la Torino. Campionul en-titre al întrecerii este Alexander Zverev (2018).

Cele mai frumoase lovituri ale partidei Thiem vs Djokovic:

Rezumatul zilei a treia de la Turneul Campionilor:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:50
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Top stiri
A căzut recordul lui Messi  Performanța istorică bifată de  Kylian Mbappe  în meciul cu AS Roma
Liga Campionilor
14.10
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
Citește mai mult
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
Vinicius, suspendare drastică  Coșmar pentru Real Madrid. Brazilianul  va rata meciul cu Barcelona
Campionate

Show în Liga Campionilor   S-au marcat 46 de goluri!  Remontada de senzație reușită de Real Madrid + PSG a distrus Manchester City

FOTO | Baia Grivița, spectaculoasa inovație din București. Avea instalații moderne cu aburi, dușuri, bazine și lumină electrică și a fost ultima baie comunală din oraș
B365